Lansarea cărţii „România 100 - Băcăuani în Marele Război şi la Marea Unire”, la Bacău

Un articol de: Ziarul Lumina - 16 Octombrie 2018

În Aula Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău a avut loc joi, 11 octombrie 2018, lansarea cărţii „România 100 - Băcăuani în Marele Război şi la Marea Unire”.

La eveniment au participat oficialităţi judeţene şi locale, reprezentaţi ai instituţiilor de învăţământ şi cultură, elevi, părinţi, studenţi şi alţi invitaţi din comunitatea locală. Delegaţii Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului au fost părintele Costică Busuioc, protopop al Protoieriei Bacău, şi părintele Daniel Ionel Marari, inspector eparhial în cadrul Sectorului cultural al Centrului eparhial Roman. Potrivit site-ului Eparhiei Romanului şi Bacăului, proiectul a avut la bază o idee născută pe când se împlineau 100 de ani de la moartea soldatului băcăuan Constantin Munteanu, căzut în luptele din vara anului 1917.

Acesta este îngropat, alături de toţi camarazii săi, în Mausoleul de la Mărăşeşti. Moderatoarea manifestării a fost Oana Elena Radu, manager proiect în cadrul Asociaţiei „Unlimited Connections”. Acest volum, al cărui personaj central este Mihail Văgăonescu, aduce o contribuţie importantă la efortul de recuperare şi de reaşezare a eroilor în conştiinţa naţională. Cartea este, în egală măsură, şi un gest de recunoştinţă adus celor care au păstrat aprinsă flacăra cunoaşterii istorice, în vremuri mai puţin atente la asemenea demersuri.