Lansarea monografiei satului Malaia
Joi, 14 octombrie, în ziua prăznuirii Sfintei Cuvioase Parascheva, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, Preacuviosul Arhimandrit Vartolomeu Androni, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Râmnicului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la Parohia Mălaia, judeţul Vâlcea, care şi-a serbat hramul. La finalul Liturghiei a fost lansată monografia "Odă comunei Mălaia - 495 de ani de atestare a locurilor natale".
Sărbătoarea a început cu slujba Utreniei, Acatistul Sfintei Parascheva şi a continuat cu Sfânta Liturghie. După Sfânta Liturghie a fost săvârşită slujba de pomenire a ctitorilor, binefăcătorilor şi ostenitorilor sfântului aşezământ. 495 de ani de la atestarea localităţii Mălaia La sfârşitul slujbei, părintele exarh a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a elogiat viaţa şi activitatea Cuvioasei maicii noastre Parascheva: "Aveţi aici o ocrotitoare puternică, pe Sfânta Parascheva, cea care aduce linişte şi pace în sufletele tuturor. Este maica sufletelor noastre şi, dacă o rugăm cu credinţă, fie că suntem bătrâni, bolnavi sau sănătoşi, ea cu siguranţă ne va întinde mâna ca o bună ocrotitoare şi folositoare întru ispite". După Sfânta Liturghie a avut loc lansarea monografiei "Odă comunei Mălaia -495 de ani de atestare a locurilor natale", semnată de părintele Nicolae Moga, de la Parohia "Sfântul Nicolae" din Voineasa. Părintele Moga a prezentat noul volum, subliniind că "dedică această carte memoriei comunei Mălaia, de ieri, de astăzi şi de mâine, şi tuturor celor care au trăit aici şi au iubit această aşezare. Ea păstrează ca într-un chivot dezvoltarea istorică a aşezării şi evoluţia mălăienilor în toate aspectele ei. Faptele, amintirea oamenilor şi evenimentele nu trebuie să se piardă pentru că acestea au influenţat satul natal. Nu avem pretenţia că şi această alcătuire de cuvinte este exhaustivă. Poate că altcineva se va strădui să aducă unele completări, ori să întocmească o lucrare nouă, ceea ce m-ar bucura profund", a spus autorul. La această mare sărbătoare a creştinătăţii ortodoxe prăznuită la Mălaia au participat autorităţi locale, preoţi şi numeroşi credincioşi din parohie şi din vecinătate. Scurt istoric al lăcaşului de cult Construcţia bisericii cu hramul "Sfânta Cuvioasă Parascheva" şi "Sfântul Iosif" din comuna Mălaia, judeţul Vâlcea, a început în anul 1958 de preotul Nicolae Marinescu şi a fost terminată în anul 1979 cu binecuvântarea preasfinţitului Iosif Gafton, episcopul Râmnicului şi Argeşului din acea vreme. Lucrările s-au făcut cu cheltuiala şi osteneala credincioşilor mălăieni, preot paroh fiind părintele iconom stavrofor Nicolae Niţă. Pictura a fost realizată de Titu şi Alexandra Drăgulescu, iar târnosirea sfântului lăcaş a avut loc la data de 14 octombrie 1979.