Lansarea proiectului „Centenar şi unitate: izvor de înţelepciune şi putere”
Asociaţia „Sfânta Anastasia Romana” din Târgu Ocna, judeţul Bacău, a semnat contractul de finanţare nerambursabilă cu Consiliul Judeţean Bacău pentru proiectul depus în baza Legii 350/2005. Proiectul îi apropie pe tineri, pe părinţii lor, pe profesori cât mai mult de cunoaşterea faptelor istorice naţionale, îi face să conştientizeze importanţa anului centenar, de a trăi ei înşişi istoria pe viu, de a face din aceste activităţi sărbători ale sufletului.
Se urmăreşte revitalizarea sentimentul patriotic la tinerii din zilelele noastre, precum şi la membrii comunităţii; educarea celor din comunitate, dar mai ales a şcolarilor (atât cei de la şcolile generale, cât şi cei de la colegiu) în spiritul valorilor naţionale; promovarea însemnătăţii Anului Centenar al Marii Uniri, implicarea membrilor comunităţii în activităţi non-formale şi conştientizarea faptului că istoria României ne reprezintă şi trebuie cunoscută şi înţeleasă, că identitatea naţională este un dar sacru, că aparţinem gliei strămoşeşti s.a.
Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 22.135,90 lei din care: - 18.693,77 lei finanţare nerambursabilă din partea Consiliului Judeţean Bacău (84,45%); - 3.442,13 lei cofinanţarea Asociaţiei Sfânta „Anastasia Romana” (15,55%).
Beneficiarii proiectului sunt:
- 100 de tineri participanţi la Şcoala de vară „Nu uita că eşti român”;
- 200 de tineri participanţi la concursul de creaţie literară „Sunt o voce a istoriei”;
- 80 de tineri participanţi ai excursiei cu titlul „Hai să dăm mână cu mână”.
Informaţiile noi obţinute prin activităţile şi subactivităţile din proiect, precum şi prin intermediul mijloacelor de promovare vor ajuta beneficiarii să afle despre faptul că Centenarul Marii Uniri constituie o componentă de educaţie democratică şi de dezvoltare a sentimentelor de mândrie patriotică. Perioada de implementare este august - decembrie 2018.