Lansarea Proiectului „Reuniunea Tinerilor Ortodocşi“ ediţia a II-a, la Baia Mare
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a participat, sâmbătă, 15 martie, la lansarea oficială a Proiectului „Reuniunea Tinerilor Ortodocşi“. Proiectul pregăteşte un eveniment naţional cu participare internaţională, care se va desfăşura în zilele 3-6 septembrie 2014, în municipiul Baia Mare, şi care va aduna peste 3500 de tineri.
Anul acesta evenimentul va fi la cea de a doua ediţie şi este organizat de Episcopia Maramureşului şi Sălajului, cu sprijinul Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului şi a autorităţilor locale.
Dacă anul trecut Reuniunea s-a adresat în special tinerilor din cadrul Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului, în acest an ea va avea o anvergură naţională, fiind invitaţi şi reprezentanţii tinerilor ortodocşi români din străinătate.
Conţinutul cultural al Reuniunii aduce în atenţia participanţilor teme care privesc istoria naţională a României, în special a personalităţii Sfântului domnitor Constantin Brâncoveanu şi a jertfei martirice a acestuia şi a fiilor săi. Vor fi discutate teme precum: Sfinţii Brâncoveni - modele ale credinţei mărturisitoare; viaţa tinerilor ortodocşi practicanţi; Tinerii - în lumina Anului Omagial Euharistic; istoria locală a Maramureşului: Pintea Viteazul şi curajul de a sta împotrivă; conştiinţa identităţii noastre naţionale, culturale şi religioase. De asemenea, tinerii vor participa la slujbe şi vor da răspunsurile la Sfânta Liturghie. Multiplele activităţi se vor desfăşura pe grupe de vârstă, urmând ca fiecare zi să se încheie cu reuniunea plenară a tuturor tinerilor.