Lansarea unei monumentale lucrări la Academia Română
Biblioteca Academiei Române a lansat miercuri, 18 octombrie 2023, cel de-al doilea volum din monografia intitulată „Istoria Bibliotecii Academiei Române”, alcătuit din trei părți concretizate în trei tomuri masive, însumând peste 1.500 de pagini. La evenimentul desfășurat în Aula Academiei din Calea Victoriei din Capitală a fost prezent și Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a rostit cuvântul intitulat „Istoria Bibliotecii Academiei Române: 1886-1918 (volumul II, în trei părți) – scurtă prezentare”.
La numai un an de la tipărirea primului volum al lucrării „Istoria Bibliotecii Academiei Române”, care cuprindea perioada 1867-1885, colectivul de specialiști ai Bibliotecii a reușit să definitiveze volumul al doilea, dedicat perioadei imediat următoare, cuprinsă între anii 1886 şi 1918. Epoca se suprapune în mare măsură cu domnia ca rege a lui Carol I, începută în anul 1881 și încheiată în anul 1914, un timp al marilor împliniri în care țara a dobândit o nouă identitate. Acești ani de modernizare a României s-au suprapus și cu directoratul lui Ioan Bianu la Biblioteca Academiei Române (1884-1935), personalitate providențială, care a construit o instituție fundamentală a culturii și spiritualității românești după reguli și principii valabile până astăzi.
La evenimentul desfășurat miercuri în Aula Academiei au luat parte numeroase personalități ale vieții academice, politice, culturale și bisericești. În deschidere, acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, a vorbit despre importanța culturală a acestei ample monografii: „Un eveniment editorial este întotdeauna important, pentru că o carte rămâne pentru eternitate. Am avut surpriza să vedem repede elaborate și publicate aceste frumoase cărți, volumul al doilea în trei părți, cuprinzând perioada 1886-1918, care se referă și la întemeietor, la Ioan Bianu, și la colecția de carte, la activitatea bibliografică a Academiei sau la cititorii din sala de lectură. (...) Această perioadă e una complexă și corespunde, din punctul de vedere al cadrului general de evoluție a românilor, cu înfăptuirea proiectului de țară. România a avut un singur proiect de țară, după părerea multor specialiști, pe care l-a dus la îndeplinire pe etape. Biblioteca Academiei a fost martoră a finalizării lui, dacă ne referim la perioada cuprinsă în aceste voluminoase cărți. Prin savanții ei, prin cercetători și cititori, a reușit să imprime acea energie a comunității pentru ca țara să se împlinească în 1918. Biblioteca nu cuprinde numai o istorie întreagă, ci și o experiență de viață. Aceasta e tot mai puțin cercetată astăzi. Cititorii nu mai sunt ca odinioară, pentru că au alte mijloace de informare. Vreau să îi asigur, însă, mai ales pe cei tineri, că ceea ce cuprinde Biblioteca Academiei noastre este unic, din multe puncte de vedere, în lume. Avem unicate care nu se află pe internet, ci care trebuie cercetate întâi în aceste volume. Biblioteca Academiei Române este cel mai important tezaur al culturii românești”.
În continuare a luat cuvântul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, membru de onoare al înaltului for de știință și cultură, care a realizat o scurtă prezentare a conținutului tomurilor lansate.
A urmat prelegerea fostului președinte al României, Emil Constantinescu, care a evidențiat importanța cărților și necesitatea actului lecturii: „Cărțile contribuie nu numai la lărgirea vocabularului, la rafinarea elocvenței și la dezvoltarea abilităților sociale, ci ne și învață să gândim nuanțat și să nu preluăm automat ideile altora. Cărțile au puterea de a schimba atât viața celor care le citesc, cât și pe cea a celor care le scriu. Cititorii și scriitorii au prilejul de a descoperi lucruri pe care nu le știau despre ei. În dialogul cu cărțile, putem spune că și ele ne citesc pe noi. Cărțile sunt întruchiparea Cuvântului care stă la începutul creației și puterea lor stă în posibilitatea pe care o oferă oamenilor de a-și cunoaște propria natură. Citite de oameni care au trăit în timpuri și în locuri diferite, cărțile bune au creat, de-a lungul mileniilor, legături trainice între oameni aflați la mari distanțe în timp și spațiu, și care nu s-ar fi cunoscut niciodată, prilejuind astfel o fascinantă conversație între generații”.
În încheierea evenimentului a oferit o prezentare elaborată a conținutului acestui al doilea volum al monumentalei lucrări prof. ing. Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române și director general al Bibliotecii Academiei Române. „Am considerat ca după primul volum, în care am găsit enorm de multe documente, să tratăm perioada 1886-1918. De această dată, materialul a fost atât de mult, încât a trebuit să scoatem trei cărți sau tomuri, urmând ca în perioada următoare să scoatem materiale și pentru celelalte perioade. Am considerat că avem datoria de a prezenta ceea ce se găsește în Biblioteca Academiei, pentru că aici există un tezaur extraordinar de documente. Așa cum am prezentat succint și în Aula Academiei, avem manuscrise, monede, gravuri, stampe, fotografii, lucruri de o valoare excepțională. Determinarea noastră, încă de anul trecut, a fost aceea de a evidenția donatorii, pe cei care au creat această bibliotecă de-a lungul timpului. Pe unul din pereții de expoziție ai bibliotecii avem 60 de tablouri ale donatorilor, oameni care au oferit din ce au avut. Au fost oameni care aveau posibilități financiare, dar care au știut să folosească aceste sume de bani și pentru poporul de unde au căpătat tot ce aveau. Cred că această acțiune este benefică în primul rând pentru generațiile care citesc la ora actuală și, mai ales, pentru tineri. Cititul este un lucru extraordinar de important. Suntem mulțumiți că publicarea acestor volume a fost apreciată de toată lumea”, ne-a spus directorul Bibliotecii Academiei.