Lansarea volumului de poezii „Văz duhurile Potirului Alb”, la Alba Iulia

Un articol de: Andrei Motora - 18 Octombrie 2017

În Aula „Dumitru Stăniloae” a Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, a avut loc luni, 16 octombrie, lansarea volumului „Văz duhurile Potirului Alb”, avându-l ca autor pe preotul Ioan Petraș. Volumul de poezii a apărut la Editura Brumar din Timișoara. La eveniment a participat şi Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei.

Cartea cuprinde creaţia poetică a părintelui Ioan Petraş, de la Parohia Timişoara-Elisabetin, începând cu data de 14 ianuarie 1971, când i-a fost publicată prima poezie în cotidianul local „Unirea, și până în prezent. Evenimentul lansării a fost moderat de conf. univ. dr. Diana Câmpan, care a subliniat că părintele Ioan Petraș a evi­dențiat, prin opera sa poetică, sensurile sacre ce se găsesc în creaţie.

Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a felicitat pe părintele Ioan Petraş şi a remarcat: „Fascinat de Taina Jertfei ispășitoare de pe Golgota, poetul sacerdot, părintele Ioan, tinde spre lumina necreată care transfigurează. La această metamorfoză taborică este chemată întreaga fire necuvântătoare sau natura cosmică, menită să devină la capătul istoriei Tabor generalizat sau Cincizecime cosmică, după cum spunea Părintele Dumitru Stăniloae. Alcătuirile poetice ale părintelui Ioan Petraș sunt șiraguri ce împrăștie între stele, și Domnului și nouă, sfinte mărgele. Aceste poeme, scrise cu rafinament artistic, cultivă fru­musețea salvatoare despre care vorbea Dostoievski, având o funcție soteriologică”.

Scriitorul, criticul și istoricul li­terar Cornel Ungureanu, a re­mar­cat că autorul Ioan Petraş „a reușit să își trăiască preoția și prin literatură”, iar poetul Ion Mărgineanu consideră poemele ca „trăiri consemnate în scris ale unui înnotător prin apele sufletului”. Scriitorul Mircea Stâncel a vorbit despre „starea duminicală a cuvântului” în creaţia poetică a părintelui Ioan Petraș. Apoi, părintele Iosif Zoica a scos în evi­dență valoarea taumaturgico-spi­ri­tuală a poeziei preotului Ioan Petraș, iar părintele Jan Nicolae a spus că „această integrală poetică ne demonstrează că literatura poate avea și o funcție soteriologică”.

Părintele Ioan Petraș, a amintit de trecerea la cele veșnice a fiicei sale Ioana Patricia Groza, în data de 23 spre 24 aprilie 2017, căreia îi este dedicat volumul de poezii.

Volumul de poezii „Văz duhurile Potirului Alb” a apărut la Editura Brumar din Timișoara, cu coperţi realizate de artistul Silviu Oravitzan. Prefața cărţii este semnată de scriitorul Cornel Ungureanu, iar postfața de scriitoarea Gabriela Benga.