Lansarea volumului „Osteneli sacerdotale“, la Fălticeni

Data: 01 Iunie 2009

În Sala de festivităţi „Aurel Băeşu“ a Muzeului de Artă „Ion Irimescu“ din Fălticeni a avut loc sâmbătă, 30 mai 2009, lansarea cărţii „Osteneli sacerdotale“, apărută la Editura Princeps Edit. Textele acestui volum aparţin pr. Ilie Elisei, care a fost paroh timp de 30 de ani în parohia „Sf. Arhangheli“ din Fălticeni, fiind prefaţate de poetul Grigore Elisei. La această lansare au participat preoţi, profesori, autorităţi locale. Au fost susţinute alocuţiuni de către Vasile Tofan, primarul Fălticenilor, pr. Gheorghe Brădăţanu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Suce-vei şi Rădăuţilor, ca delegat din partea IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, arhim. Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi mare eclesiarh al Catedralei patriarhale din Bucureşti, pr. Constantin Hrehor, pr. prof. univ. dr. Vasile Nechita, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanţa, profesoara Mioara Gafencu şi scriitoarea Doina Cernica. „O parte dintre predicile pr. Ilie Elisei, lucrarea de licenţă dedicată îngrijirii bolnavilor, susţinută în anul 1936 la Universitatea din Cernăuţi, dar şi câteva mărturisiri ale contemporanilor au fost prefaţate de către poetul Grigore Elisei, fiul pr. Ilie Elisei. Cartea cuprinde fotografii care ilustrează imaginea şi lucrarea acestui preot“, a spus arhim. Timotei Aioanei. După lansarea cărţii, la Cimitirul Oprişeni un sobor de preoţi a oficiat slujba Parastasului pentru pr. Ilie Elisei şi pentru soţia acestuia. (C. CIOFU)