Lansări ale Editurii Renaşterea la Festivalul Internațional de Carte Transilvania

Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a lansat, în cadrul Festivalului Internațional de Carte Transilvania, de la Cluj-Napoca, volumele „Patriarhul meu” de Bartolomeu Valeriu Anania şi „Maria Skobţova. Sfântă ortodoxă victimă a nazismului” de Laurence Varaut.

Festivalul Internaţional de Carte Transilvania, ediţia a V-a, are loc în perioada 3-8 octombrie, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca. Organizatorii, Aso­cia­ția Culturală Eikon Cluj-Napoca, alături de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, aduc în faţa publicului scriitori, cărţi, editori, iar lansările de carte interactive sunt completate de concerte, spectacole, recitaluri de poezie şi pian, expoziții de fotografie și pictură etc.

În cadrul acestui eveniment participă, ca în fiecare an, şi Editura Renaşterea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, atât prin lansările de carte, cât şi prin standurile cu volume.
La ediţia din acest an, Editura Renașterea a lansat două volume, „Patriarhul meu” de Bartolomeu Valeriu Anania şi „Maria Skobţova. Sfântă ortodoxă victimă a nazismului” de Laurence Varaut, care au fost prezentate de Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, părintele Cătălin Pălimaru, directorul Editurii Renaşterea, prof. Aurel Sasu, părintele Bogdan Ivanov, consilier cultural al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului şi directorul Radio Renașterea, Paul Siladi.

Volum „Patriarhul meu”, o carte dedicată Patriarhului Justinian Marina, semnat de vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania, a fost îngrijit de pr. Bogdan Ivanov şi apare în contextul „Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” în Patriarhia Română. Volumul este constituit dintr-o serie de 12 texte scrise de-a lungul timpului, în care este surprinsă personalitatea Patriarhului Justinian, dar, mai ales, relaţia pe care acesta a avut-o cu ierodiaconul Bartolomeu, relaţia dintre un părinte duhovnicesc şi ucenicul său, după cum a remarcat pr. Cătălin Pălimaru.

„Acest volum reuneşte texte în mare parte cunoscute, pe care Mitropolitul Bartolomeu le-a scris de-a lungul a cinci decenii despre Patriarhul Justinian, sunt câteva inserţii interesante şi mai puţin cunoscute, de pildă un text care face referire la sfinţirea bisericii din satul natal al Patriarhului Justinian, pe care a adus-o din Maramureş (…) Este exemplul unei admirabile ucenicii, care n-a cerut nimic pentru sine, ierodiaconul Bartolomeu n-a avut avantaje pentru că s-a aflat în proximitatea Patriarhului Justinian, ci dimpotrivă, acest lucru l-a expus mai mult, l-a adus, de două ori, cel puţin, în faţa sediului Securităţii, iar a doua oară pentru o lungă perioadă de timp. Încrederea pe care au avut-o cei doi a fost o mărturie a unei prietenii care trebuie pusă la temelia Bisericii, ca un exemplu de renunţare şi de jertfă”, a spus pr. Bogdan Ivanov care a mai remarcat faptul că „volumul, pe lângă faptul că ne dă posibilitatea de a ne reîntâlni cu scrisul şi cu textul Mitropolitului Bartolomeu, este foarte alert, viu, convingător şi oferă mărturia despre acest om providenţial pe care Biserica noastră l-a avut, asupra căruia în mod nedrept mai planează umbre şi etichete precum cea a «Patriarhului roşu»”. De asemenea, un element de noutate în volum sunt cele peste 60 de fotografii de arhivă, în mare parte necunoscute publicului, în care apar Patriarhul Justinian, ierarhi români și străini, precum și ierodiaconul și arhimandritul Bartolomeu.

Prof. univ. dr. Aurel Sasu, critic şi istoric literar român, eseist, traducător, legatar testamentar al creaţiei operei lui Bartolomeu Anania, a remarcat că „Valeriu Anania îl numeşte pe Patriarhul Justinain ultimul mare prinţ al Bisericii Ortodoxe Române, şi aşa îl voi numi eu pe Valeriu Anania”. Aurel Sasu aminteşte episodul în care ierodiaconul Bartolomeu a fost arestat, iar Patriarhul Justinian nu a mai putut dormi, până nu a reuşit să îl elibereze pe secretarul său: [Pentru Valeriu Anania a fost o lecţie care sună aşa: «Dacă puşcăria se poate trece dormind, libertatea înseamnă stare de trezvie. Eu mă odihnisem în noaptea aceea. Patriarhul meu, nu»”].

O sfântă „extraordinară”

Volumul „Maria Skobţova. Sfântă ortodoxă victimă a nazismului” este semnat de scriitoarea franceză Laurence Varaut şi a apărut la Editura Renaşterea în traducera Vasilicăi Eugenia Cristea, iar ilustraţia copertei este semnată de Nane Crăsnean, graficiană, absolventă a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca şi a Academiei de Arte, conform celor precizate de pr. Cătălin Pălimaru.

„Volumul este o prezentare a biografiei maicii Maria Skobţova, un om cu talent în poezie, pictură, broderie, şi care, în tinereţe, a fost preocupată şi de politică, teologie, un destin care poate părea romantic, politic, eroic, depinde de punctul de vedere din care este privit, aşa cum arată autoarea. Sfânta Maria Skobţova a fost o personalitate atipică, un om excepţional, iar faptul că Dumnezeu a primit lucrarea şi jertfa ei arată diversitatea harismelor în Biserică. Nu există un şablon pentru a fi omul lui Dumnezeu, iar maica Maria Skobţova nu reprezenta modelul clasic al unui monah, dar asta nu înseamnă că nu L-a slujit din toată inima pe Dumnezeu, dragostea ei se îndrepta către cei în suferinţă, indiferent de condiţia socială, de etnie. În perioada ocupaţiei germane i-a salvat pe evrei, mame cu copii, de la deportare, ea însăşi suferind mai târziu o condamnare în lagărul de la Ravensbruck, unde a şi murit”, a spus pr. Cătălin Pălimaru.
Paul Siladi, directorul Radio Renaşterea a descris destinul Mariei Skobţova ca pe o sinteză a destinului umanităţii în secolul XX: „Momente atipice, extraordinare, cer vocaţii extraordinare, iar asta provoacă foarte multă tulburare, extraordinarul este ceva care zguduie, care nelinişteşte. Maica Maria Skobţova a avut înzestrarea acesta de a nelinişti, peste tot, în toate momentele, în toate contextele în care a trăit (…) Pentru Maria Skobţova vocaţia nu era una contemplativă, pentru ea sfinţenia era acţiune, acţiune cu orice preţ, determinată de curajul ei extraordinar (…) Acţiunea ei a însemnat să se sacrifice până la capăt”.  

IPS Mitropolit Andrei a spus că numele Mariei Skobţova nu este foarte nou „pentru atunci când eram Arhiepiscop la Alba, un stareţ, şi el atipic, în felul lui, părintele Pimen Vasile şi-a ales ca protectoare a paraclisului mănăstirii pe Maria Skobţova, şi atunci am luat act de cine a fost Maria Skobţova (…) iar această carte tradusă şi tipărită în română o va face cunoscută publicului larg”.

Referitor la cartea „Patriarhul meu”, IPS Mitropolit Andrei a remarcat că „pentru cei care avem un anumit număr de ani, la vremea aceea, a fost şi patriarhul nostru, un om deosebit. Pe vreme aceea nu eram teolog, eram student laic, iar din când în când mă duceam la Catedrala patriarhală, pentru că, de obicei, mă duceam la biserica Schitului Darvari. Patriarhul Justinian nu liturghisea în toată duminica, dar stătea în strana patriarhală, iar noi, credincioşii obişnuiţi din catedrală, mergeam încet în faţa tronului patriarhal, îngenuncheam, iar patriarhul ne punea mâinile pe cap şi ne spunea, în surdină, o rugăciune”.

IPS Mitropolit Andrei a remarcat faptul că Patriarhul Justinian a avut foarte multe greutăţi de înfruntat, deşi statura sa impozantă lăsa prea puţin să se înţeleagă cât de greu îi era: „După ce am terminat facultatea, în ’73, eram în armată la Brăneşti, lângă Bucureşti, iar la Paşti nu ne-au lăsat, fiind în perioada comunistă, să mergem acasă, ne-au dat învoire sâmbăta, şi m-am dus la slujbă la Patriarhie, în noaptea Învierii. Statura lui era tot impozantă, dar când cădea, îi tremura mâna, şi se citea pe chipul lui o suferinţă. Toate necazurile l-au marcat. A rămas, pentru cei care l-au cunoscut, o figură plină de lumină, care s-a luptat, în felul lui, inteligent” şi care a căutat un mod de „supravieţuire în condiţiile în care a îngăduit Dumnezeu să trăim. Şi a făcut lucrul acesta cu brio, fără să facă nici un rabat la credinţă”. IPS Mitropolit Andrei a remarcat faptul că Patriarhul Justinain „a salvat Biserica de la prăbuşire, şi pe vremea lui, şi după el”.