Lansări de carte la Baia Mare

Data: 31 Martie 2016

La Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare are loc azi, 31 martie, ora 13.00, în salonul de conferinţe, lansarea a trei volume apărute în Editura Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului: „Chivote ale credinţei. Mănăstirile şi schiturile din Eparhia Maramureşului şi Sătmarului”, „Protopopiatul Lăpuş. Monografie-album” şi „Protopopiatul Baia Mare. Monografie album”, care au apărut cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Justinian al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, şi sub coordonarea Preasfinţitului Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar. Cărţile au apărut în anul 2015, an declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „Anul Omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii” şi „Anul Comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete de la eparhii”. La eveniment va participa PS Iustin Sigheteanul, coordonatorul lucrărilor, alături de autorii celor trei volume, precum şi preoţi din parohiile celor două protopopiate, stareţi, monahi şi monahi, public.