„Lecţie de medicină“ la Biserica „Naşterea Domnului“
Parohia „Naşterea Domnului“ din Cluj-Napoca“, păstorită de părintele Nicolae Buda, continuă activităţile din cadrul Parteneriatului „Cu Hristos în faţa marilor încercări ale vieţii de şcolar“, încheiat şi în anul 2014-2015 cu Şcoala „Constantin Brâncuşi“ din Cluj-Napoca. Aproape 100 de elevi au participat la o „lecţie de medicină“ în biserică, pe care a ţinut-o prof. dr. Nicolae Miu, cu titlul „Protejarea elevilor printr-o informare corectă“.
În cadrul Parteneriatului „Cu Hristos în faţa marilor încercări ale vieţii de şcolar“, de această dată, joi, 4 iunie, elevii din clasele a VI-a, a VII-a, a VIII-a, totalizând 100 de copiii care învaţă la Şcoala „Constantin Brâncuşi“ din Cluj-Napoca (directoare - prof. Eugenia Marcu, directoare adjunctă - prof. Alina Bărăian), au venit la biserică pentru a participa la o „lecţie de medicină“ pe care a ţinut-o prof. dr. Nicolae Miu, cu titlul „Protejarea elevilor printr-o informare corectă“.
Discuţia purtată cu copiii a fost pe teme de igienă, alimentaţie, relaţii de prietenie, subiecte care sunt importante pentru viaţa de zi cu zi, dar şi pentru viitorul tinerei generaţii.
Ca medic şi bun creştin, prof. dr. Nicolae Miu le-a vorbit copiilor şi despre importanţa credinţei, a rugăciunii, a prieteniei cu Hristos şi între ei, care dau sens şi profunzime întregii vieţi, atât în familie cât şi în societate.
Elevii au venit la biserică însoţiţi de profesoarele de religie Daniela Necula şi Stela Timar, alături de Ana-Maria Ţibre, profesoară de limba şi literatura română, colaboratoare în acest parteneriat. Copiii au fost primiţi cu drag de părintele Valentin Bochiş, iar dialogul purtat cu renumitul medic Nicolae Miu, prietenul şi vindecătorul trupesc al atâtor generaţii de copii, dar şi un bun credincios al bisericii, aduce speranţa că va rodi, iar sfaturile primite acum le vor fi de folos pe drumul vieţii. Vorbind despre alimentaţie, prof. dr. Nicolae Miu a punctat şi importanţa postului, în acest cadru, având apoi loc şi agapa tradiţională dinaintea Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. La sfârşitul acestei întâlniri, toţi copiii au primit cozonac, ceai şi iconiţe.
Această activitate arată că a trăi în biserică înseamnă a avea grijă de suflet, dar şi de trup, privit ca templu al Duhului Sfânt. Trupul e cartea de vizită cu care fiecare se prezintă în lume şi, dacă se păstrează curată „partea dinafară a paharului nostru“, acelaşi efort sau mai mare va fi despus şi pentru cea dinlăuntru.
Activităţile organizate în cadrul parteneriatului încheiat între Parohia „Naşterea Domnului“ şi Şcoala „Constantin Brâncuşi“ continuă şi săptămâna viitoare, marţi 9 iunie, în preajma sărbătorii Sfântului Onufrie, 12 iunie, când se vor întâlni în biserică preoţi, profesori, elevi, părinţi, bunici pentru a-l sărbători pe Sfântul Onufrie. Copiii vor pregăti un program de cântece şi poezii religioase în cadrul Concursului „Micul Onufrie“, aflat în al noulea an de existenţă.
În cadrul parteneriatelor încheiate de Parohia „Naşterea Domnului“ cu unităţile de învăţământ aflate în apropierea bisericii, elevii participă la slujbele bisericii, la agape, au loc întâlniri cu preoţii la capela şcolii sau în biserică. În cadrul parteneriatelor, copiii participă la concursuri, programe literar-religioase, seri literare, întâlniri între generaţii, întâlnirile elevilor cu oameni din parohie care prin credinţă au depăşit greutăţile vieţii, la activităţi filantropice, expoziţii.