Lecție deschisă despre Proscomidie pentru elevi reșițeni

Data: 09 Martie 2018

Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 7 din Reșița au avut prilejul să învețe despre Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din cartierul Lunca Bârzavei-Govândari al Reşiţei, în cadrul unei lecții deschise.

Elevii au fost întâmpinați de părintele paroh Petru Berbentia, care a săvârşit rânduiala Proscomidiei, special pentru cei de faţă. Elevii au aflat ce sunt prescurile şi numărul lor, cum se traduce sintagma „IS HS NI KA”, care este imprimată pe Sfântul Agneţ, ce semnifică acesta şi ce sunt miridele, ce sfinţi sunt amintiţi şi de ce. De asemenea, a dat explicaţii despre locul săvârşirii Proscomidiei, despre obiectele liturgice, vasele şi acoperămintele folosite şi a amintit în mod special semnificaţia şi simbolistica fiecăruia în parte. A continuat apoi cu explicarea fiecărui gest liturgic ce însoţeşte pregătirea pâinii şi vinului, ca daruri oferite care se transformă în timpul Sfintei Liturghii în Sfântul Trup şi Scumpul Sânge al Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Unul dintre elevi a ajutat preotul, citind rugăciunile din rânduiala Proscomidiei. Toţi elevii au urmărit cu atenţie săvârşirea Proscomidiei, precum şi gesturile, rugăciunile şi obiectele liturgice, care au stârnit curiozitatea acestora. Întrebările au venit de la sine, mai ales că limbajul folosit a fost pe înţelesul tuturor şi a permis percepția celor desfăşurate în acest act liturgic.

Preotul a apreciat implicarea profesoarei Ortensia-Diana Raţiu şi şi-a manifestat nădejdea că aceste „lecţii deschise” vor deveni o activitate repetabilă, Biserica fiind un adevărat „laborator” pentru orele de religie desfăşurate în şcoală. La sfârşitul lecţiei, părintele a împărţit calendare de buzunar şi prescuri, spre încântarea tuturor copiilor, aceştia mulţumind cu căldură pentru primirea făcută şi lecţia desfăşurată.