Lecţii de încondeiat ouă la Buzău
În foaierul de festivităţi al Consiliului Judeţean Buzău s-a deschis, marţi, Expoziţia tradiţională de Paşti „Tradiţie şi Credinţă“, în cadrul căreia meşterii populari vor da lecţii de încondeiat ouă. Două creatoare populare distinse de UNESCO cu titlul de „Tezaur uman viu“, Adela Petre şi Amalia Papazisu, vor conduce atelierele de ţesături din păr de capră, respectiv de încondeiat ouă. „La acest eveniment tradiţional sunt prezenţi cei mai reprezentativi meşteri populari care îşi expun lucrările, dar oferă doritorilor şi lecţii de încondeiat ouă sau lecţii de confecţionat ţesături tradiţionale româneşti“, a declarat, pentru Agerpres, Adrian Petre, directorul Centrului Judeţean de Cultură Buzău. Pentru a stimula păstrarea şi promovarea tradiţiilor strămoşeşti, Consiliul Judeţean va premia astăzi, în ultima zi a manifestării, cele mai frumoase exponate. Printre cei prezenţi la Expoziţia tradiţională de Paşti de la Buzău îi regăsim şi pe alţi artişti populari cunoscuţi pe plan intern şi internaţional, precum Petru Tofan, Dragoş Potecaşu, Georgiana şi Adrian Istrăţoiu. (Oana Nistor)