Lectură la muzeu

Data: 14 Noiembrie 2023

Muzeul Municipiului Bucu­rești și Asociația De Basm organizează sâmbătă, 18 noiembrie, la Palatul Suțu, un atelier sus­ținut de scriitoarea Andreea Iatagan, inspirat de cartea sa, „Miko și aventura din noaptea de Crăciun”. Cei mici vor călători în Nordul înghețat alături de Miko, vulpea polară ­albăstrie, de morse, bufnițe și ­iepuri de zăpadă, vor aduna în ghirlande colorate luminile aurorei boreale și vor transforma în muzică viscolul cel șuierător. La final, participanţii, copii cu vârste între 7 și 12 ani, vor realiza un glob special pentru bradul de ­Crăciun. Înscrierea se face prin ­­e-mail la adresa educatie@muzeulbucurestiului.ro. (A. D.)