Legătura lui Eminescu cu Banatul ilustrată la Caransebeș
De Ziua Culturii Naționale, poetul Mihai Eminescu a fost comemorat și evocat luni în sala de festivități „Mitropolit Nicolae Corneanu” a Centrului eparhial din Caransebeș. Au fost lansate două volume care ilustrează în mod special legătura lui Mihai Eminescu cu această zonă a Banatului Montan.
Istoricul Constantin Brătescu a adus în lumina tiparului volumul „Mihai Eminescu în conștiința caransebeșenilor”, iar Gheorghe Jurma cartea „Catalog - expoziții eminesciene”. Prezent la eveniment, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a vorbit celor de față despre iubirea de țară, un sentiment ce a vibrat permanent în inima Luceafărului poeziei românești: „Pe lângă celelalte calități și daruri pe care le-a avut poetul Mihai Eminescu, trebuie să punctăm că a fost și un mare patriot. A fi patriot nu înseamnă doar a comenta și a critica pe cei care încearcă să facă ceva în această țară. A fi patriot înseamnă a-ți face slujba deplin acolo unde ești rânduit de Dumnezeu. Aș vrea ca în această zi să vă trezesc sentimentul iubirii de țară, pentru că toți suntem chemați să iubim cu adevărat țara noastră și să-i dorim fericirea. Ne-am adunat în decembrie la Ziua Națională, peste câteva zile ne adunăm la Ziua Unirii Principatelor, astăzi suntem la Ziua Culturii Naționale și trebuie să ne gândim cu toții, nu doar în aceste zile, dacă ne facem slujba deplin, dacă ne iubim țara cu adevărat”.
Manifestarea a cuprins și recitarea și interpretarea vocal-instrumentală a câtorva poezii și piese muzicale pe versurile poetului Mihai Eminescu de către Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului și Corul „Timotei Popovici” al Seminarului Teologic din Caransebeș.
S-au putut bucura de acest eveniment cultural numeroși tineri și copii, oameni de cultură, preoți și alte oficialități din municipiul de pe Timiș și Sebeș.