Lege nouă a cetăţeniei bulgare
Mult aşteptatele amendamente la Legea Cetăţeniei Bulgare urmează a fi discutate de Consiliul de Miniştri de la Sofia în această săptămână, după care vor intra la Parlament, informează cotidianul „Novinite“. Cele mai semnificative modificări implică eliminarea aşa-numitor „intermediari“ în procesul de solicitare a cetăţeniei, precum şi stabilirea unor termene stricte pentru a se răspunde la cereri, în timp ce toate certificatele de origine bulgară vor fi emise de Agenţia de Stat pentru Bulgarii de Peste Hotare şi nu de Agenţia de Stat pentru Securitate Naţională şi Ministerul de Interne. Ministrul pentru bulgarii de peste hotare, Bojidar Dimitrov, afirmă că aceste amendamente „vor elimina corupţia şi vor grăbi procesul de dobândire a cetăţeniei“. Potrivit lui Dimitrov, circa 2,5 milioane de persoane cu origine bulgară trăiesc în prezent în Macedonia, Albania, Kosovo, România, Ucraina, Republica Moldova, Rusia, Turcia sau Grecia. Noua lege va permite acordarea de cetăţenie bulgară unui număr de până la 30 de mii de persoane, care, în opinia oficialului de la Sofia, vor ajuta ţara să rezolve criza demografică.