Legea blasfemiei ameninţă viaţa unui fost ministru pakistanez
Sherry Rehman, una dintre cele mai renumite femei politiciene din Pakistan, a fost recent ţinta unor atacuri violente din partea clerului musulman. Rehman, care a îndeplinit funcţia de ministru al Afacerilor Interne în Pakistan, între 2008 şi 2009, a declarat la un moment dat că legea blasfemiei atentează la onoarea religioasă a populaţiei musulmane. Mai mulţi clerici musulmani au afirmat că această declaraţie o pune pe Rehman însăşi sub incidenţa legii blasfemiei. Această lege constituie în momentul de faţă unul dintre cele mai controversate subiecte la nivel internaţional, din cauza numărului mare de oameni condamnaţi la moarte pe care îl provoacă aplicarea ei. Ameninţările la adresa lui Rahman au apărut la doar câteva zile după asasinarea lui Salmaan Taseer, guvernatorul regiunii Punjab, care se declarase la rândul său împotriva aplicării în continuare a legii blasfemiei. Partidul din care face parte a rugat-o pe Sherry Rehman să plece din ţară pentru a nu risca să îşi piardă viaţa din cauza unui atentat, însă aceasta a refuzat. În momentul de faţă, poliţia pakistaneză încearcă să asigure o protecţie cât mai bună la rezidenţa din Karachi, unde trăieşte în prezent Sherry Rehman.