Legea privind concediul maternal, promulgată

Data: 29 Iunie 2011

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, luni, Legea pentru aprobarea OUG 111/ 2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, informează Administraţia prezidenţială. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 111, prin care Guvernul a modificat sistemul indemnizaţiei de creştere a copilului, a fost publicată în "Monitorul Oficial" în 10 decembrie 2010 şi a intrat în vigoare la începutul anului 2011. Potrivit actului normativ, începând din ianuarie 2011 mamele pot să opteze pentru un concediu de creştere a copilului pe o perioadă de doi ani, dar cu o indemnizaţie cuprinsă între minimum 600 de lei şi maximum 1.200 de lei, sau pentru un concediu de un an, cu o indemnizaţie maximă de 3.400 de lei. Dacă se întorc la muncă înainte de sfârşitul perioadei de un an de concediu, mamele vor beneficia de o primă lunară de 500 de lei pentru întregul interval rămas până la 24 luni. Acest stimulent nu se acordă mamelor care se întorc la muncă după primul an de concediu pentru creşterea copilului sau celor care optează pentru concediul de doi ani cu indemnizaţie maximă de 1.200 de lei.