Legenda păianjenului
Se arată în poveşti că Maica Domnului este milostivă cu cei care îşi cer iertare pentru greşeli, dar îi şi pedepseşte pe cei aroganţi sau răutăcioşi. Ia să vedem ce s-a întâmplat cu păianjenul.
Odată, pe când torcea, a văzut-o un păianjen şi i-a spus: - Ce delicat torci! Dar să ştii că eu torc mult mai subţire decât dumneata! - Toarce, să văd şi eu!, i-a răspuns Maica Domnului. Păianjenul a tors şi, într-adevăr, torcea mai subţire decât Preacurata. Atunci Maica Domnului a tors fire şi mai subţiri decât păianjenul. Păianjenul s-a ambiţionat şi a tors nişte fire atât de subţiri, că abia se vedeau. - Ei, spune-mi, crezi că poate să toarcă cineva mai subţire decât mine?, s-a fălit păianjenul. Supărată pe mândria fără rost a păianjenului, Maica Domnului i-a răspuns: - De-acum înainte să nu-ţi mai afli hrana până ce nu vei toarce! Şi, de atunci, zice povestea, ca să aibă ce mânca, păianjenul prinde muştele în pânzele pe care le toarce!