Legenda palmierului

Cu multă vreme în urmă, palmierul era cel mai preţuit arbore, iar frunzele lui erau folosite ca evantaie pentru regi şi regine. Aşa că, uşor-uşor, palmierul începu să fie foarte mândru de el însuşi, crezându-se cu totul deosebit faţă de celelalte plante. Îi plăcea foarte mult că nimeni nu trecea pe lângă el fără să se oprească pentru a-l admira.

Într-o zi, prin faţa palmierului trecu un înţelept. Acesta nu privi deloc palmierul, îndreptându-şi întreaga atenţie către o floare pe care o ţinea în mână. - Cum poţi să treci pe lângă mine fără să îmi arunci măcar o privire? Nu ştii că eu sunt cel mai înalt pom din lume? Şi în loc de asta tu priveşti floarea aceea neînsemnată? - Mă păzesc! spuse înţeleptul şi plecă. După o vreme, înţeleptul trecu din nou pe lângă palmier, dar nici de această dată nu îl privi, fiind cufundat în citirea unor cărţi sfinte. - Iar treci pe lângă mine şi nu mă priveşti? Nu vezi că am crescut până la cer? îi zise mânios palmierul. - Niciun copac nu creşte până la cer. Mai bine I-ai mulţumi lui Dumnezeu pentru roadele tale şi te-ai gândi la lucruri mai de preţ care există în lume. Ce lucruri mai de preţ există? se întreba în sine palmierul. Şi, deşi se gândi multă vreme la aceasta, nu reuşi să afle sensul vorbelor spuse de înţelept. Într-o zi, sub palmier se opriră un învăţător şi ucenicul său. Aceştia citeau Biblia şi vorbeau despre Dumnezeu, Mesia, îngeri şi alte lucruri sfinte. Palmierul începu să uite de ambiţiile lui şi nu mai era aşa de mândru şi plin de el. În cele din urmă uită de frumuseţea lui şi căută liniştea şi lumina cărţilor sfinte. Trecu mult timp şi iată că veni ziua Intrării Domnului în Ierusalim. În Duminica dinaintea Paştilor, oamenii luară în mâini ramuri de palmier şi măslin, aşteptându-L cu bucurie pe Mântuitorul lumii. Palmierul Îl văzu deodată venind pe Mântuitorul. - Aşterneţi-mă, vă rog, la picioarele Lui, spuse cu bucurie şi nerăbdare palmierul. Şi oamenii aşternură covor de flori şi frunze de palmier pe drumul pe care păşea Mântuitorul. Şi astfel, în acea Duminică - numită de atunci Duminica Floriilor -, palmierul a cunoscut ce lucruri sunt mai de preţ şi care îi este menirea.