Legendarul Luciano Pavarotti a părăsit scena şi viaţa
Faimosul tenor italian Luciano Pavarotti a încetat din viaţă, ieri dimineaţa, la locuinţa sa din Modena, în urma unei bruşte înrăutăţiri a stării sale de sănătate. A murit la ora 05.00 dimineaţa, înconjurat de familie. Marele artist, în vârsta de 71 de ani, a fost operat de cancer la pancreas anul trecut, la New York. Luna trecută a fost internat timp de două săptămâni pentru teste medicale. Pavarotti suferea de probleme respiratorii, după ce în ultimul an urmase cinci serii de tratamente prin chimioterapie. Tenorul a cântat ultima oară în public în Italia acum aproape doi ani, în timpul Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Torino.
Luciano Pavarotti era considerat „cel mai mare tenor al lumii“ de la dispariţia „Marelui Caruso“ în 1921. Înzestrat cu o voce excepţională şi susţinut de o campanie profesionistă de marketing, italianul a ştiut să se impună pe cele mai prestigioase scene de la Scala din Milano la Metropolitan Opera din New York. De altfel, el a fost singurul cântăreţ de operă care a vândut mai mult de 100 de milioane de discuri. În august 1999, Pavarotti a susţinut un concert şi în România, organizat cu ocazia „eclipsei de soare a Mileniului“. Concertul lui Luciano Pavarotti, programat în ziua eclipsei, pe 11 august, s-a desfăşurat la Bucureşti, pe scena modulară din Piaţa Constituţiei. La sfârşitul lui 2003, s-a căsătorit cu fosta lui secretară, Nicoletta Mantovani, în vârstă de 33 de ani. Căsătoria civilă a fost celebrată la Teatrul Municipal din Modena. Nicoletta i-a dăruit o fată, Alice. Anterior fusese căsătorit cu Adua Veroni, care i-a dăruit trei fiice - Lorenza, Cristina şi Giuliana. A divorţat după un mariaj care a durat 35 de ani. Doamna Mantovani a promis la sfârşitul anului trecut că soţul ei va mai înregistra un album cu artiştii care îi sunt prieteni, dar acest lucru nu a mai fost posibil din cauza bolii avansate.