Legislaţia secundară Legii Educaţiei Naţionale, aproape finalizată

Data: 07 Iunie 2011

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) a realizat şi publicat pe site-ul propriu 75% din actele normative care reprezintă legislaţia secundară necesară aplicării Legii Educaţiei Naţionale, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, secretarul de stat Oana Badea. Ea a precizat că numai în cursul zilei de duminică au fost postate pe site-ul ministerului 67 de metodologii şi regulamente. Potrivit secretarului de stat, învăţământul preuniversitar are nevoie ca legislaţie secundară de 108 acte normative aferente Legii Educaţiei Naţionale. Oana Badea a menţionat că dintre cele 108 acte normative, doar unul singur a intrat în vigoare, urmând ca 67 de metodologii publicate duminică, 5 iunie, pe site-ul MECTS să se afle în dezbatere publică pentru o lună. Reprezentantul MECTS a mai declarat că în luna iulie vor fi puse în dezbatere publică încă 25 de acte normative. Secretarul de stat a mai afirmat că a invitat sindicatele şi patronatele vineri la o discuţie în care să se stabilească un calendar privind discuţiile pentru actele normative făcute publice. La metodologiile făcute publice au lucrat 1.493 de cadre didactice, dintre care aproximativ 50% predau,68% fiind membri de sindicat.