Legislaţie unică pentru protecţia consumatorului
Europarlamentarii doresc schimbarea legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor, dorindu-se creşterea încrederii consumatorilor în comerţul electronic
Deputaţii europeni susţin consolidarea drepturilor consumatorilor Uniunea Europeană (UE) se pregăteşte să revizuiască legislaţia din domeniul drepturilor consumatorilor. Comisia pentru Piaţa internă şi protecţia consumatorilor a lansat o consultare publică în care cetăţenii europeni şi companiile pot să îşi spună cuvântul până pe data de 13 martie. „Propunerea unei directive europene unice, care să armonizeze legile naţionale din domeniul drepturilor consumatorilor, reprezintă cea mai semnificantă schimbare din ultimii ani în cadrul dreptului european privind consumatorii“, a spus preşedintele Comisiei pentru Piaţa internă şi protecţia consumatorilor, Arlene McCarthy. Cetăţenii îşi pot trimite opiniile în oricare din cele 23 de limbi oficiale ale Uniunii Europene la adresa de internet consumer.rights@europarl.europa.eu. Noua propunere de directivă pentru drepturile consumatorilor include patru directive existente deja în acest domeniu. Scopul noii directive este să consolideze încrederea consumatorilor, în principal în comerţul electronic, şi să reducă birocraţia, care reprezintă un obstacol în calea companiilor care vor să îşi desfăşoare activitatea şi în alte state ale UE. Potrivit Eurobarometrului, 150 de milioane de cetăţeni europeni - o treime din populaţia UE - fac cumpărături pe internet şi doar 30 de milioane de europeni fac cumpărături online în alte state ale UE. În medie, cetăţenii europeni cheltuiesc anual 800 de euro pe cumpărăturile făcute în altă ţară a UE (reprezentând un total de 24 de miliarde de euro).