Legumele şi fructele româneşti, neriscante pentru consumatori
Legumele şi fructele produse în România sunt în concordanţă cu prevederile europene în privința reziduurilor de pesticide şi nu reprezintă nici un risc pentru consumatori, a anunţat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) într-un comunicat remis Agerpres. România, prin Autoritatea Naţională Fitosanitară, dispune de laboratoare dotate cu echipamente performante care pot determina reziduuri de pesticide la nivel de „urme de pesticide”, iar rezultatele acestor controale sunt în parametrii ceruţi de legislaţia în vigoare românească şi europeană, subliniază MADR.
În plus, supermarketurile solicită aceste buletine de analiză, asigurându-se, astfel, că produsele sunt conforme. Totodată, „fiind vorba de produse convenţionale, şi nu ecologice, este evident că acestea conţin reziduuri de pesticide, dar care nu depăşesc limita maximă admisă de legislaţia în vigoare”.
Federaţia Agrostar, cea mai mare federaţie sindicală din domeniul agricol, a solicitat Ministerului Agriculturii să publice, lunar sau trimestrial, o situaţie reală privind concentraţia de pesticide din legumele şi fructele româneşti, întrucât informaţiile apărute în mass media, potrivit cărora aceste produse conţin cantităţi mari de pesticide, aduc grave prejudicii financiare producătorilor români.