Leul a avut cel mai bun parcurs din regiune în 2013
Leul a avut cel mai bun parcurs, raportat la celelalte monede din această regiune a Europei, în pofida deselor fluctuaţii de curs din 2013, spun specialiştii sucursalei din România a companiei Noble Securities.
„În iulie, leul a crescut pe pieţele financiare în raport cu euro, aşa încât, în pofida volatilităţii ridicate de pe parcursul acestui an, moneda naţională a înregistrat la sfârşitul lunii trecute o apreciere faţă de valoarea de la începutul anului. Dintre monedele din regiune, doar kuna croată a avut o performanţă la fel de bună pe 2013“, a precizat Silviu Pojar, manager în cadrul Noble Securities, care a precizat că leul a beneficiat de influenţe importante, atât locale, cât şi globale.
„Pe de o parte, a revenit interesul investitorilor străini pentru titlurile de stat româneşti; de asemenea, Guvernul a anunţat încheierea negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană pentru un nou acord de finanţare de tip preventiv, iar FMI a îmbunătăţit prognoza de creştere economică a României în 2013 şi 2014“, a mai arătat Silviu Pojar.
La finele primelor şapte luni ale anului, moneda naţională românească a înregistrat o creştere de aproximativ 0,7% comparativ cu euro, faţă de valoarea de la începutul lui 2013, iar kuna croată s-a apreciat în acelaşi interval cu circa 0,6%. Cele mai mari scăderi pe anul în curs în faţa euro au fost marcate la nivelul UE de lira sterlină (7,7%), urmată de zlotul polonez cu 4,3% şi coroana cehă cu 3,3%. (Bogdan Cronţ)