Leul continuă să se deprecieze
Moneda naţională continuă să se deprecieze la deschiderea şedinţei interbancare de ieri, dar mai puţin decât valutele din regiune, care înregistrează pierderi puternice după ce liderii europeni au respins, duminică, ideea unui plan de ajutor pentru Europa de Est pentru a face faţă crizei economice. Primele cotaţii ale zilei s-au situat la 4,3050-4,3080 lei/euro, cu puţin peste valorile de vineri, de 4,3050-4,3060 lei/euro. „Ulterior, cursul a urcat până la 4,3180 lei/euro, depreciere inferioară valutelor din regiune, care înregistrau pierderi de 1,5-1,8%, evoluţie generată de refuzul liderilor europeni de a adopta un plan de ajutor pentru Europa de Est în faţa crizei economice“, a declarat dealerul unei bănci.