Libia nu va mai acorda vize cetăţenilor din spaţiul Schengen
Libia nu va mai acorda vize cetăţenilor din spaţiul Schengen, a anunţat, duminică, un responsabil libian, citat de ziarul „Oea“, apropiat de regimul de la Tripoli. „Această măsură vizează numai ţările spaţiului Schengen, din care britanicii, de exemplu, nu fac parte“, a indicat acest responsabil sub acoperirea anonimatului. Decizia vine după ce Elveţia a interzis unui număr de 188 de responsabili libieni, printre care colonelul Gaddafi (preşedintele ţării - n.r.) şi familia sa, să intre pe teritoriul helvetic, în contextul unei crize diplomatice între cele două state. Criza între Berna şi Tripoli s-a declanşat după interpelarea, în iulie 2008, la Geneva, a unui fiu al preşedintelui Gaddafi şi a soţiei sale, pe baza unei plângeri făcute de doi angajaţi din personalul lor casnic, care şi-au acuzat patronul lor de rele tratamente. „Afacerea Hannibal“ a iritat de atunci relaţiile între Tripoli şi Berna, care au luat forma unor măsuri de retorsiune: retragere de averi bancare din bănci elveţiene şi plecarea forţată a unor societăţi elveţiene de pe teritoriul libian.