Librărie on-line de la Google

Data: 09 Mai 2010

Google intenţionează să lanseze o librărie on-line anul acesta, numită Google Editions, care nu va fi dedicată unui anumit dispozitiv, specific, aşa cum este cazul Amazon, care comercializează volume digitale dedicate doar e-reader-ului Kindle, informează BBC News Online. "Este o abordare diferită comparativ cu ceea ce se aşteaptă cititorii, iar viziunea noastră este să punem cărţile la dispoziţia utilizatorilor, indiferent de dispozitivele pe care le deţin aceştia", a declarat Gabriel Sticker, purtător de cuvânt al Google.

Până în prezent, Google a scanat peste 12 milioane de cărţi, oferindu-le utilizatorilor săi o selecţie mult mai mare decât rivalii săi de de piaţă - Apple şi Amazon. Reprezentanţii Google nu au dezvăluit care vor fi tarifele pentru volumele incluse în Google Editions. Într-un interviu acordat revistei "New Yorker", reprezentanţii companiei au declarat că volumele vor fi achiziţionate direct de la Google sau de retaileri, care vor păstra majoritatea câştigurilor. Pe de altă parte, oficialii Google au specificat că actualele procese legale ale companiei cu diverse edituri din întreaga lume pe tema încălcării drepturilor de autor nu vor afecta proiectul Google Edition. Proiectul Google de a digitaliza milioane de opere literare a atras nemulţumiri şi în alte ţări, precum Statele Unite ale Americii, China şi Germania.