Liceeni din Cluj în practică la companii de IT

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 12 Aprilie 2017

Peste 100 de elevi clujeni din nouă licee vor participa, timp de şase luni, la un program care le facilitează cunoaşterea mediului de lucru din domeniul IT, către care tot mai mulţi tineri din această regiune vor să se îndrepte. Astfel, 120 de elevi vor participa, în perioada aprilie‑octombrie, la programul „Descoperă‑ţi pasiunea în IT”, care acoperă, potrivit organizatorilor, o lacună a sistemului românesc de educaţie, care nu mai oferă ore de practică şi mentorat în timpul şcolii.

„Proiectul acesta are ca scop completarea programei şcolare cu ore de practică, prin care elevii, mai ales cei de liceu, să cunoască din timp mediul de lucru dintr‑o companie, fapt care îi va ajuta să îşi aleagă în cunoştinţă de cauză viitoarea meserie”, a explicat Raimonda Boian, din partea iniţiatorilor programului.

Liceenii din clasele a IX‑a şi a XI‑a înscrişi în program vor învăţa să muncească în echipă la dezvoltarea unor proiecte reale sub îndrumarea unor mentori din cele nouă companii partenere. De asemenea, pot participa la cursuri şi workshop‑uri tehnice şi de soft‑skills.

La programul „Descoperă‑ţi pasiunea în IT” participă în acest an nouă firme de IT, nouă licee, Universitatea „Babeş‑Bolyai", prin Facultatea de Matematică - Informatică, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi Asociaţia DpIT - organizatorul programului, a declarat, potrivit Agerpres, Liliana Ştefan‑Cazacu, managerul programului.

Participarea elevilor la activităţile programului este gratuită, iar extinderea acestuia în nouă licee, faţă de cinci în ediţia din 2016, a fost posibilă datorită creşterii interesului mediului de afaceri în susţinerea acestei iniţiative.

La finalul programului, aplicaţiile realizate de elevi vor fi prezentate publicului în cadrul unei expoziţii, cele mai bune dintre ele urmând a fi premiate.

Partenerii educaţionali ai acestei ediţii sunt Universitatea „Babeş‑Bolyai", prin Facultatea de Matematică - Informatică, care este una dintre cele mai căutate facultăţi din regiunea Transilvaniei, şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj.