Licopenul, antioxidantul din roșii mai puternic decât vitamina C
Se spune că prima roșie s-a copt acum 3.000 de ani în Peru, sub soarele fierbinte al Anzilor Cordilieri. Maiașii sunt cei dintâi care le-au mutat din sălbăticie în grădină, transformându-le în hrană. În Europa, roșiile au fost aduse mai târziu, abia în secolul al 17-lea, când au fost folosite ca aliment. Mai apoi, la începutul mileniului al 3-lea, roșiile au dobândit o nouă celebritate, de data asta nu ca aliment, ci ca medicament.
Studii ample efectuate pe zeci de mii de subiecți au dovedit în mod elocvent efectele terapeutice ale roșiilor. Rezultatele sunt de-a dreptul uluitoare: roșiile previn și vindecă boli cărora medicina clasică nu le-a venit de hac. Nu mai puțin de 90% din conținutul tomatelor este apă biologică, ușor asimilabilă de către organismul uman, apă care alcătuiește suportul ideal pentru administrarea unei colecții de vitamine, minerale, enzime și substanțe active ale tomatelor. Dintre vitaminele conținute de roșii, cele mai importante sunt vitamina A, complexul B (B1, B2, B5, B6, protectoare ale sistemului nervos, ale sistemului osos și ale metabolismului), vitamina C (necesară sistemului cardiovascular, sistemului nervos și endocrin), vitamina E (vitamina tinereții), vitamina K (importantă pentru sinteza anumitor elemente figurante ale sângelui).
De asemenea, roșiile conțin însemnate cantități de potasiu, fosfor, calciu, magneziu, seleniu, precum și acizi organici, aceștia din urmă având rol important pentru sistemul digestiv. Recent, s-a descoperit că roșiile conțin licopen, un pigment care dă culoarea roșie specifică și care a revoluționat industria farmaceutică. Licopenul este un antioxidant mai puternic decât vitamina C, care protejează organismul de boli grave, precum cancer, afecțiuni cardiovasculare, de procesele degenerative, de tulburări de metabolism, de diferite intoxicații etc.
Roșiile sunt benefice și în prevenirea altor afecțiuni: ischemia și aritmia cardiacă, boli ale sistemului osos, boala canceroasă în general, afecțiunile degenerative ale vaselor de sânge, accidentul vascular, gripa și infecțiile respiratorii, obezitatea și diabetul, tromboflebita, reumatismul, calculi biliari și renali, constipație, hiperaciditate gastrică, intoxicații cronice, sânge vâscos, nefrită, acnee, previne apariția coșurilor, eczemelor etc.
Roșiile se consumă ca atare, în salate, mâncăruri, sucuri, conserve, supe etc., fiind legumele cel mai des consumate după cartofi. Specialiștii spun că roșiile tratate termic sunt mult mai eficiente, deoarece în urma acestui proces se păstrează proprietățile lor antioxidante și are loc creșterea concentrației de licopen. Studiile au confirmat că organismul absoarbe mult mai bine licopenul din tomatele tratate termic.
Rețetă:
Supă cremă de roșii
Ingrediente: 3 cartofi, 2 cepe, 1 rădăcină pătrunjel, 1 țelină rădăcină și frunze, 1 ardei gras verde, 1 gogoșar, sare, 1 dovlecel, 1 păstârnac, 1-2 boabe de piper, 2-3 linguri de ulei de măsline, 2-3 căței de usturoi, 500 g roșii sau suc de roșii.
Preparare: Se curăță și se spală toate legumele, se taie în jumătăți și se pun la fiert, apoi se adaugă sarea, uleiul și piperul. În timp ce fierb legumele, se decojesc roșiile, care în prealabil au fost opărite, și apoi se dau prin blender. După ce au fiert legumele, se pun la răcit, se dau prin blender până se formează un piure foarte fin, apoi se amestecă cu sucul de roșii și cu zeama de la legume. Se dă câteva clocote, apoi se potrivește de sare și se servește cu crutoane de pâine, smântână și pătrunjel.