Liderul palestinian Mahmoud Abbas s-a întâlnit cu episcopii de la Locurile Sfinte

Un articol de: Pr. Adrian Agachi - 06 Martie 2011

Agenţia palestiniană de ştiri WAFA a anunţat că preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a avut o întâlnire oficială cu principalii reprezentanţi creştini din Locurile Sfinte. Abbas a subliniat în discursul său importanţa acestor întâlniri oficiale pentru schimbul de idei care asigură stabilitatea politicii interne a statului palestinian. "Conducerea palestiniană doreşte păstrarea păcii bazate pe legitatea rezoluţiilor internaţionale şi negocierile corecte care o înlesnesc. Cu toate acestea, statul Israel doreşte să îşi păstreze bazele militare în teritoriile palestiniene şi refuză să adere la perceptele clare rezultate din negocierile internaţionale." Mahmoud Abbas a mai declarat că pelerinajele creştinilor şi musulmanilor la Locurile Sfinte pot fi considerate drept echivalente industriei petrolului şi trebuie încurajate continuu.