Liga Femeilor Creştine Ortodoxe din Râmnicla ceas aniversar

Data: 27 Aprilie 2012

Liga Femeilor Creştine Ortodoxe din Râmnicul Vâlcea organizează în perioada 27-29 aprilie Simpozionul naţional "Rolul femeii creştine în dezvoltarea culturii şi spiritualităţii româneşti". Activitatea este dedicată împlinirii a 20 de ani de la înfiinţarea asociaţiei. La eveniment sunt invitate femei reprezentând alte asociaţii de femei ortodoxe din România, membre şi foste membre ale organizaţiei, preoţi, sponsori şi persoane care au ajutat de-a lungul timpului Liga Femeilor Creştine Ortodoxe din Râmnicu Vâlcea. "Programul cuprinde participarea la un Te Deum, discursuri ale invitaţilor, dezbateri profesionale şi schimburi de experienţă între organizaţiile de caritate - în prima zi, iar în a doua zi, pentru invitatele din ţară, sunt programate vizite la Salina Ocnele Mari şi la Mănăstirea Ostrov", a spus Maria Popescu, preşedinta Ligii Femeilor Creştine Ortodoxe din Râmnicu Vâlcea. (Arhid. Liviu Găman)