Liga Pro Europa i-a tras scara lui Vasilică

În urma realizării unui „studiu“ privind „Educaţia religioasă în şcolile publice“, semnat de Liviu Andreescu, Laura Ardelean, Remus Cernea, Smaranda Enache, Judit-Andreea Kacso, Emil Moise şi Elek Szokoly, şi publicat la Editura Pro Europa, în 2007, în mass-media s-a iscat o serie de controverse. Mai multe publicaţii centrale şi locale au preluat pasaje din Raportul Ligii Pro Europa, întocmit în urma „cercetării“ şi derulării proiectului „Promovarea interesului superior al copilului în educaţia religioasă. Monitorizarea educaţiei religioase în şcolile publice din România“, nici unul, sau prea puţine dintre acestea, neavând însă curiozitatea să verifice în manualele citate cum stau, în realitate, lucrurile.

În subcapitolul 2.5. (paginile 53-74), în care este „analizat“ conţinutul manualelor de religie după care învaţă elevii în şcolile din România, Remus Cernea şi Elek Szokoly (care au lucrat la elaborarea acestui subcapitol) pleacă la drum cu nişte concluzii deja stabilite, ceea ce le conferă uşurinţa demontării unor evidenţe, prin afirmaţii nejustificate, speculaţii, exagerări, interpretare evident tendenţiosă, trunchiată, scoţând din contextul lecţiilor exemplele invocate şi, pe alocuri, ironic comentate. Deloc întâmplător, în capitolul menţionat din Raportul Ligii Pro Europa predomină exemplele din manualele de Religie ortodoxă. Lăsând la latitudinea dumneavoastră recepţionarea adevăratului mesaj, vă prezentăm în continuare câteva dintre exemplele care, în opinia domnilor Remus Cernea şi Elek Szokoly, promovează violenţa fizică asupra copiilor, promovează un Dumnezeu crud, intoleranţa şi discriminarea. Citeşte acest articol in format pdf (I) Citeşte acest articol in format pdf (II) ▲ Oamenii buni L-au răstignit pe Hristos? Liga Pro Europa, pagina 59: „Atitudinile intolerante sunt inculcate uneori, chiar din ciclul primar. Acelaşi manual de clasa I, Religie. Cultul ortodox, Ed. «Sf. Mina» îi învaţă pe copii: «Cât a trăit pe pământ, Domnul nostru Iisus Hristos a făcut numai bine oamenilor. De aceea mulţi Îl iubeau, Îl urmau şi Îl ascultau. Oamenii răi nu credeau că El este Dumnezeu» (s.n.) Necredinţa sau scepticismul sunt asociate cu răutatea, ceea ce va genera intoleranţă faţă de necreştini, poate chiar antisemitism, mai ales că în partea de jos a paginii sunt puse întrebări precum: «De cine a fost judecat şi răstignit Domnul nostru Iisus Hristos? De ce?» care se pretează la răspunsuri cu conţinut intolerant, antisemit“. Având la bază cunoştinţele dobândite din lecţie, copilul va putea răspunde la aceste întrebări astfel: Domnul nostru Iisus Hristos a fost răstignit de oamenii răi, pentru că aceştia nu credeau că El este Dumnezeu, invidiindu-L pentru înţelepciunea şi pentru minunile Sale. Conţinutul acestui răspuns este intolerant şi antisemit? Este menţionat vreun indiciu care să le sugereze copiilor că acei oameni răi erau evrei? Împărţirea între oameni răi şi buni este o modalitate pedagogică prin care copiii pot înţelege cum s-au desfăşurat în urmă cu două mii de ani aceste evenimente. ▲ Metode didactice de responsabilizare a copilului La pagina 57, Studiul Ligii Pro Europa precizează că „în acelaşi manual de Religie. Cultul ortodox, Clasa I, de la Editura «Sf. Mina», Iaşi, li se spune copiilor explicit că dacă fac vreun lucru greşit vor fi pedepsiţi: «Neascultarea se pedepseşte!». Iar pedepsele sunt violente. Manualul conţine imagini cu copii pedepsiţi violent, pentru fapte însă benigne. La pagina 23, vedem într-o poză o fetiţă jucându-se, iar apoi în imaginea imediat următoare este prezentată consecinţa nefastă a acestui lucru, fetiţa este la pat, sub observaţia medicului. Morala indusă copiilor este una întemeiată pe frica de pedeapsă violentă. La pagina 49 a aceluiaşi manual, o altă imagine violentă, prezentată de o poezie îndoielnică, semnată de M. Popescu: «Alina, a mea colegă,/ E-n spital de-o săptămână,/ Jucându-se fără grijă,/ Ea, căzând, şi-a rupt o mînă. ş...ţ». Obsesia autoarelor acestui manual pare a fi o constantă asociere dintre joacă şi consecinţe nefaste ale acesteia“. În acest caz, învăţătura „Neascultarea se pedepseşte“ se referă la conţinutul teoretic al lecţiei „Greşeala primilor oameni“. Neascultarea sfatului divin, primit în grădina raiului, de Adam şi Eva a avut o urmare negativă în viaţa lor: au fost alungaţi din rai pe pământ, unde viaţa lor nu a mai fost la fel de uşoară. Imaginile de la pagina 23 cu fetiţa jucându-se şi apoi cu fetiţa la pat sub observaţia medicului au rolul să ofere un prilej de discuţii pentru consecinţele neascultării sfaturilor părinteşti date copiilor de a nu se juca în locurile nepermise şi nicidecum de accidentare ca o pedeapsă. „«Neascultarea se pedepseşte!». Da, se pedepseşte! Dacă nu o ascult, mama mă pedepseşte. Şi societatea ne pedepseşte dacă nu respectăm regulile ei. Copilul trebuie responsabilizat“, spune Maria Orzetic. „... Astăzi merg s-o văd ce face...“ Interpretarea strofei din poezia „Prietenie“ de M. Corneliu, de la pagina 49, care constituie exerciţiul aplicativ al unei alte lecţii, distincte de cea de la pagina 22, „Alina, a mea colegă/ E-n spital de-o săptămână/ Jucându-se fără grijă/ Ea, căzând şi-a rupt o mână“, este scoasă din contextul poeziei care ilustrează de fapt, prietenia şi compasiunea fetiţei faţă de colega ei de şcoală (Alina): „Astăzi merg s-o văd ce face/ Cum se simte, ce mai spune/ Mama i-a trimis ca daruri Flori, un joc şi dulciuri bune“. „Iată solidaritatea dintre copii. Nu este menţionat nicăieri aici vreo intervenţie divină care pedepseşte, care rupe mâini etc. Un accident poate avea loc oricând şi oriunde, în viaţa unui copil. Mergem acum într-un spital şi vedem câţi copii nu sunt suferinzi, dar asta nu înseamnă că i-a pedepsit Dumnezeu. Aici se vorbeşte despre solidaritate, dar ei nu au citat de fapt învăţătura lecţiei. Tendenţios se opresc la «... şi-a rupt o mân㻓, subiectul exerciţiilor fiind, de fapt solidaritatea şi iubirea faţă de aproapele“, explică dl. Cornel Muha. ▲ Scoaterea evidentă din context La pagina 56, studiul Ligii Pro Europa precizează: „Manualul de Religie. Cultul ortodox. Clasa I, Editura «Sf. Mina» Iaşi, autori Camelia Muha, Maria Orzetic, Elena Mocanu, aprobat de MEC cu Ordinul nr. 4177/02.07.2004, la paginile 50-51, sub titlul Faptele rele - încălcarea voii lui Dumnezeu, prezintă pentru copii imagini cu fapte considerate de autoare ca «fapte rele»: «să nu-ţi faci cruce trecând prin faţa unei biserici, să te urci în copaci, să dormi duminica până la ora zece dimineaţa, să te joci cu mingea în clasă sau pe stradă» - faptă a cărei urmare este pedeapsa divină - «te calcă maşina» (!)“. Privind imaginile de mai sus, observăm că acestea nu fac mai mult decât să ilustreze situaţii din viaţa cotidiană a elevilor (şcoală, timp liber) specifice vârstei lor, imagini care vin să completeze şi să aprofundeze informaţiile din conţinutul lecţiei, accesibilizat astfel de autor, vârstei copiilor de clasa I. Prin imaginile prezentate în carte la pagina 50, sunt ilustrate fapte care reprezintă încălcarea unor reguli de comportament. Cu toate că nu ar trebui să se întâmple, ştim că ele au loc. De exemplu, sunt copii care se joacă cu mingea în sălile de clasă, în pauze şi nu pe terenul de sport, cum ar fi de dorit; sunt copii agresivi care dovedesc răutate, copii care îşi însuşesc bunurile colegilor fără să le ceară voie (furtul). Toate acestea pot avea urmări negative în viaţa elevilor. De asemenea, un copil care în timpul liber se urcă într-un copac şi rupe crengile, distrugându-l, săvârşeşte o faptă rea, pentru că încalcă una din regulile de protecţie a mediului, însuşită la orele de cunoaştere a mediului, cât şi în cadrul activităţilor de mediu, şcolare şi extraşcolare. Menţionăm că interdisciplinaritatea este o medodă impusă şi verificată de didactica modernă. Tot fapte neplăcute lui Dumnezeu (nu păcate care se pedepsesc, după cum se sugerează!) sunt şi acele fapte prin care se încalcă reguli de comportament creştin, cum ar fi de exemplu absenţa de la Sfânta Liturghie oficiată duminica în biserică sau trecerea pasivă prin faţa bisericii, fără a face semnul sfintei cruci. „Indiferenţa aceasta când cineva trece pe lângă biserică este cauzată de lipsa de respect faţă de Dumnezeu şi faţă de tradiţia comunităţii de care aparţine. Este exact ca şi cum un copil s-ar întâlni cu o persoană cunoscută şi nu ar saluta-o. Se înţelege, aşadar, că aici este vorba de cei 7 ani de acasă, nu că această indiferenţă ar fi pedepsită în vreun fel anume. Astfel, faptele prin care sunt încălcate reguli de comportament sunt considerate fapte rele, întrucât dovedesc neascultarea faţă de părinţi, bunici, învăţători şi faţă de Dumnezeu. Tocmai de aceea, elevii trebuie să-şi formeze capacitatea de a discerne între faptele bune şi faptele rele, respectiv urmările acestora. Încălcarea unei reguli de circulaţie are urmări negative asupra pietonilor. În cazul de faţă nu se pomeneşte şi nici nu se sugerează în vreun fel pedeapsa divină pentru cei care încalcă regulile de circulaţie“, după cum a explicat Cornel Muha, directorul Editurii „Sfântul Mina“ din Iaşi. Un Dumnezeu pedagog „Mesajul moral al conţinutului transmis este că nu poţi dovedi iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni prin fapte rele. Dar nici prin conţinutul lecţiei, nici prin imagini nu se scoate în evidenţă noţiunea de păcat şi nici de pedeapsă divină, aşa cum au interpretat autorii acestui material. Nu cultivăm cruzimea, ci responsabilitatea şi înţelegerea. Copilul trebuie să se păzească de rău. Asocierea între pedeapsă şi faptă rea nu o facem noi, ci Însuşi Dumnezeu, după cum aflăm din Vechiul şi Noul Testament, aceasta fiind o asociere care nu înfăţişează un Dumnezeu răzbunător, ci un Dumnezeu care te avertizează de consecinţele actelor tale, încercând să te conştientizeze, să te responsabilizeze, să te ferească de rău. Nu este înfăţişat un Dumnezeu crud, ci un Dumnezeu pedagog care ne învaţă cum să ne trăim viaţa în armonie cu El, cu semenii noştri, cu întreg universul material şi spiritual. Fiecare temă are o parte de conţinut, informativă şi o parte de aplicaţii care urmăreşte un aspect formativ, în desfăşurarea orei de Religie. Adaptat la condiţiile în care copilul îşi desfăşoară activitatea, noi încercăm să-l familiarizăm pe copil cu acest concept, că el trăieşte într-o comunitate care are nişte reguli“, mai spune directorul editurii. „În acest caz (jocul cu mingea în stradă), fapta rea este neascultarea de părinţi (pe care noi o prezentăm ca faptă rea la pagina 50), iar consecinţa neascultării poate fi un accident. S-a scos imaginea din context. Aici nu se vorbeşte de nici o pedeapsă divină. Joaca cu mingea în stradă e un fapt din viaţa copilului mic pe care părintele îl educă. Copilul se joacă cu mingea în stradă, iar părintele îi spune «Nu te duce că poţi să ai un accident, că poate să dea maşina peste tine», nu că te pedepseşte Dumnezeu. Mai mult decât atât, la ore, copiii mi-au spus: «doamna, dar copilul acesta nici nu e accidentat, căci are capul ridicat şi zâmbeşte». Da, copii, căci noi nu am aşezat copilul sub roţile maşinii, tocmai pentru a ne feri de ceea ce ne încriminează ei pe noi şi am arătat posibila consecinţă a faptului că el se joacă cu maşina. Deci, noi am făcut o poză a cărei regie au văzut-o şi copiii. Şi ei vorbesc că suntem obsedate de pedeapsă“, ne-a declarat Maria Orzetic, unul dintre autorii manualului, un pedagog cu experienţă de 33 de ani, metodist, formator de cadre didactice. În concluzie, este evident faptul că autorii studiului au interpretat trunchiat şi nejustificat conţinutul acestei lecţii, scoţând imaginile din context (imaginile din lecţie sunt altele decât cele de la secţiunea „Aplicaţii“), concluzia că te calcă maşina dacă nu-ţi faci cruce când treci pe lângă Biserică, fiind trasă pe baza unui algoritm de genul: „... a plecat şi, ducându-se, s-a spânzurat“ (Matei 27, 5), „... mergi şi fă şi tu asemenea“ (Luca 10, 37). Se observă, aşadar urmările scoaterii din context a unor informaţii distincte. ▲ Cum poţi să obţii ceea ce vrei dacă eşti bine „orientat“ prof. univ. dr. Constantin Cucoş „Documentul“ emanat de Liga Pro Europa este intitulat „Promovarea interesului superior al copilului în educaţia religioasă. Monitorizarea educaţiei religioase în şcolile publice din România“ este un contra-exemplu de cercetare, în care intenţionalitatea şi poziţionarea ideologică iniţială (exprimată de autori şi cu alte prilejuri) viciază din capul locului orice şansă de a arăta realitatea aşa cum este ea. Plecând de la premisa că după 1989 am asistat, după autorii acestui raport, la o „capturare a statului“ de către Biserică, iar acest lucru a condus la „sacrificarea a două valori esenţiale ale lumii libere şi democratice, pe de o parte autonomia Bisericii şi pe de altă parte laicitatea statului“ şi că, mai mult, asistăm la „acapararea sistemului public de învăţământ de către cultele religioase, în cazul nostru, preponderent de către Biserica Ortodoxă Română“, „studiul“ invocat încearcă să evidenţieze, nici mai mult nici mai puţin, că educaţia religioasă din şcolile publice „este afectată de tendinţe şi practici care merg în sens invers drepturilor copilului, lezând demnitatea, protecţia împotriva abuzurilor, nediscriminarea, libertatea de conştiinţă, inclusiv respectul pentru opţiunile acestora“. Avem de a face cu un demers „orientat“, „ţintit“, ale cărui aliniamente ideologice sunt clar explicitate: urmărirea „interesului superior al copilului“ (de unde ştiu ei care este acest interes?), religia, ca disciplină şcolară, „generează segregare şi sentimente de respingere faţă de copiii care provin din familii neortodoxe sau nereligioase“, „educaţia religioasă este confesională prin conţinut, dogmatică prin doctrină şi implică practicarea în şcoală a ritualurilor religioase“, „orele de Religie sunt utilizate pentru catehizare şi, nu de puţine ori, pentru îndoctrinare“ etc. După ce criterii s-a realizat selecţia manualelor? Cum concluzia este ştiută dinainte, nu a rămas decât să se structureze un „design“ de cercetare pe măsura ţelului urmărit: o analiză de conţinut lacunară, interesată, centrată doar pe elemente discutabile, problematice, poate mai puţin reuşite. Poţi să demonstrezi ce vrei, dacă ştii să „decupezi“ din realitate acele „părţi“ care concordă cu gândul de primă instanţă. S-au selectat şi speculat intens, din acest punct de vedere, acele secvenţe de conţinut care să ilustreze ceea ce trebuia demonstrat. Ne putem întreba, de bună seamă, după ce criterii s-a realizat selecţia manualelor, în funcţie de ce parametri s-a făcut analiza de conţinut pentru fiecare manual (pentru a se asigura unitatea şi coerenţa explicativă), care au fost indicatorii şi unităţile de analiză tematică care au generat respectivele concluzii, ce valoare are investigaţia dacă nu a evidenţiat şi aspectele pozitive (prevalente, după alte investigaţii) etc. Pe de altă parte, cercetarea s-a vrut a fi sociologică, dar a „intrat“ pe un teritoriu ce ţine exclusiv de cercetarea psihopedagogică (analiza de conţinut a manualelor). Cât de pricepuţi sunt aceşti cercetători în realizarea unei evaluări didactice a acestor manuale? Câţi dintre ei au ţinut un manual şcolar în mână sau au lucrat la catedră? De-contextualizarea intenţionată O altă tehnică folosită a fost de-contextualizarea intenţionată a unor secvenţe de conţinut, forţarea unor proximităţi şi resemantizarea lor aşa cum au vrut „interpreţii“. Mergând pe această logică investigativă e uşor de „demonstrat“ că acelaşi statut (poate şi mai rău!) îl poate primi şi Literatura română, şi Istoria, şi Geografia, şi Biologia. Dacă ar fi să ne luăm după unele scăpări ale manualelor, ar trebui desfiinţate multe discipline. Cât despre riscul îndoctrinării, acesta este valabil pentru toate materiile de învăţământ, ştiut fiind că se îndoctrinează în învăţământ nu (atât) prin ceea ce se spune, ci prin modul cum se spune ceea ce se spune (Olivier Reboul); când preopinentul (elevul) nu mai are nici o cale de ales, când cunoaşterea predată este maniheistă. Astfel, Religia nu-i mai mult supusă îndoctrinării decât Literatura, Gramatica, Istoria, Ştiinţele exacte. Ce să facem atunci, să le scoatem pe toate doar pentru că există şi un „rău“ potenţial, generat de modul propriu-zis de didacticizare şi de predare? Acest demers evidenţiază şi o anumită incultură religioasă a activiştilor de tip nou, atunci când aduc în discuţie şi încriminează expresii consacrate, motive biblice, adevăruri de credinţă, realităţi istorice care nu suportă „rescrieri“, redefiniri în alţi termeni („teama de Dumnezeu“, „Dreptatea Divină“, „Marea Schismă“, „Sectarismul“ etc.). Ce să-i faci, nu putem re-compune pasaje din Vechiul şi Noul Testament sau „amenaja“ istoria bisericească după cum doresc contemporanii noştri. Totodată, se dovedesc încă o dată ne-didacticieni când încriminează confesionalizarea (de altfel, legal statuată prin norme şi programe şcolare recunoscute) şi ritualismul „excesiv“ al lecţiei de Religie, ca şi când aceasta ar trebui să se centreze pe o religie indeterminată, suspendată, goală de conţinut, iar dimensiunea formativă nu ar avea ce să caute în şcoală (când aceasta este foarte importantă în cazul educaţiei religioase). E bine să transformăm acest episod într-o ocazie de înnoire Dincolo de „parti-pris“-ul autorilor raportului în discuţie, e bine să transformăm acest episod într-o ocazie de înnoire, îmbunătăţire, revitalizare a conţinuturilor la disciplina Religie. Normal că mai sunt multe de făcut pe linia creşterii calităţii curriculum-ului şi a predării (ca şi în cazul majorităţii disciplinelor): programele sunt perfectibile din perspectiva descongestionării, culturalizării şi corelării interdisciplinare, transcodarea didactică (transformarea cunoaşterii teologice în cunoaştere didactică) poate fi îmbunătăţită, racordarea la experienţa proximă a elevului poate fi adâncită, materialul ilustrativ şi exemplificativ poate fi mai inspirat ales, stilul discursiv poate fi mai rafinat. De asemenea, se cere o mai atentă asumare a alterităţii religioase prin eliminarea unor expresii valorizatoare ce pot jigni sau răni sensibilităţi, prin evitarea unor etichete şi categorisiri la adresa altora etc. Se poate mai mult pe direcţia evidenţierii confluenţelor şi complementarităţilor valorice, pe linia cultivării respectului şi încrederii în celălalt. Dar fără „a ne pune cenuşă în cap“ mai mult decât trebuie, fără diluare şi desfiinţare a specificităţii conţinuturilor religioase. ▲ „Dumnezeu îi ocroteşte şi îi ajută pe cei credincioşi şi ascultători“ După cum menţionează Liga Pro Europa, „în manualul de Religie. Cultul ortodox, pentru clasa a III-a, Editura «Sf. Mina», la pagina 19, Dumnezeu este prezentat, ad litteram, fără explicaţii, ca extrem de violent şi răzbunător: «Ca să-l determine pe faraon să-i elibereze din robie pe evrei, Dumnezeu a trimis asupra egiptenilor zece pedepse foarte grele: a transformat în sânge apa râului Nil; a acoperit cu broaşte tot pământul Egiptului; au apărut ţânţari peste tot; a umplut casele şi pământul egiptenilor cu tăuni; au murit de foame multe vite; au apărut răni şi bube pe oameni şi pe vite; a trimis grindină, apoi lăcuste care au distrus totul; a trimis întuneric peste Egipt; a ucis pe primii băieţi nou-născuţi în familiile egiptenilor». După prezentarea acestor orori şi atrocităţi, le este pusă copiilor întrebarea: «Ce trebuie să faci pentru a te feri de pedeapsa părinţilor şi a lui Dumnezeu?», lipsind tocmai imaginea bunătăţii, a unui Dumnezeu sau părinte iertător, care este, până la urmă, esenţa creştinismului. La pagina 21, în acelaşi manual, i se cere elevului să relateze: «Un moment din viaţa sa în care crede că a fost pedepsit de Dumnezeu pentru o greşeal㻓. „Îl învăţăm pe copil să fie ascultător, recunoscător, credincios“ În cazul acestui exemplu dat de lecţia „Moise - de la robie la libertate“ (pagina 18) -, Remus Cernea şi Elek Szokoly contestă, de fapt, autoritatea şi puterea Dumnezeului poporului Israel. Maria Orzetic: „Noi am sintetizat şi accesibilizat din Sfânta Scriptură pedepsele, pentru ca ei să-şi însuşească cunoştinţe, iar aceasta este o aplicaţie care nu are treabă cu lecţia. Noi am legat exemplul de părinţi, pentru că mama şi tata sunt cei care îl îndrumă pe copil, până la Dumnezeu. Prin întrebarea «Ce trebuie să faci pentru a te feri de pedeapsa părinţilor şi a lui Dumnezeu?», noi îl pregătim pe copil, învăţându-l să fie ascultător, să fie recunoscător, credincios. Aceasta este învăţătura pentru suflet. Şi ni se pare că este cât se poate de neînfricoşător“. Cu privire la solicitarea din pagina 21: „relatează un moment din viaţa ta în care crezi că ai fost pedepsit de Dumnezeu pentru o greşeală“, menţionăm că aceasta are caracter aplicativ al lecţiei biblice „Saul şi David“ (de la pagina 20), învăţătura pentru suflet în urma acestei lecţii fiind „oamenii mândri şi egoişti nu sunt iubiţi de Dumnezeu şi nici de semenii lor“. ▲ Maica Domnului s-a născut în urma rugăciunilor „stăruitoare“ Continuând „analiza“ manualelor de religie, autorii „studiului“ afirmă la pagina 58 că „negativul pedepsei violente este răsplata pentru rugăciune. Astfel, la pagina 29 a aceluiaşi manual de religie ortodoxă, clasa I, Editura «Sf. Mina», sunt imagini cu o fetiţă care se roagă să câştige un campionat de şah, iar Dumnezeu îi împlineşte rugăciunea şi o ajută să ia locul întâi. Acest lucru sugerează că alţi competitori nu s-au rugat şi că, din acest motiv, nu au reuşit ei să ocupe primul loc. În partea de jos a paginii este menţionată învăţătura: «Rugăciunea stăruitoare şi plăcută lui Dumnezeu nu rămâne fără răspuns». Comerţul cu divinitatea este afirmat direct şi la pagina 37, printr-o altă învăţătură de acelaşi tip: «Participarea la slujbele de la biserică ne aduce mult folos»“. Atitudinea unui bun creştin Pornind de la exemplul lecţiei despre Sfinţii Ioachim şi Ana şi despre naşterea Maicii Domnului, de la pagina 28 (lecţie de care autorii studiului nu pomenesc), din care copiii află cât s-au rugat Ioachim şi Ana lui Dumnezeu pentru a le dărui un copil pe care au promis că-l vor închina bisericii, autorii manualului caută să le însuşească micuţilor aceste învăţături prin exemple care pot face parte din viaţa lor. Departe de imaginile din carte presupusa sugestie că acei copii care nu s-au rugat nu au obţinut locul I. Prin aceste aplicaţii, copilul este învăţat să poarte mereu pe Dumnezeu în suflet şi să se bazeze pe ajutorul lui în orice situaţie, ceea ce denotă de altfel atitudinea unui bun creştin. „Nu promovăm cumva ideea că Dumnezeu îl ajută pe copil fără ca acesta să muncească“, spune dl Muha, însă contextul acestei lecţii este rugăciunea stăruitoare. De la pagina 28, la pagina 37 Pentru a demonstra cu argumente astfel de „acuze“, studiul nu analizează niciodată contextul exemplelor, ci ia la întâmplare chiar anumite expresii sau imagini care pot avea mai multe înţelesuri, evident, în funcţie de contextul în care sunt folosite. Astfel, invocând acelaşi „comerţ cu divinitatea“, autorii sar de la pagina 28 la pagina 37, unde sunt prezentate aplicaţiile lecţiei „Copilăria lui Iisus. Iisus în templu“. Ca şi în cazul de mai sus, înţelesul învăţăturii „Participarea la slujbele de la biserică ne aduce mult folos“ este scos din contextul lecţiei care subliniază, de fapt, că în biserică, în casa lui Dumnezeu, copilul îl va întâlni pe Hristos, iar întâlnirea cu El, prin sfintele slujbe, aduce mult folos (folos sufletesc, linişte şi pace sufletească, bucurie duhovnicească, eliminarea gândurilor rele şi asimilarea celor bune, conform învăţăturii Mântuitorului). Cornel Muha: „Se observă aşadar că aceste aplicaţii metodice nu sunt decât nişte pretexte de dialog, pentru a putea desfăşura nişte activităţi complexe la clasă, adaptate nivelului intelectual şi psihoafectiv al copiilor din clasa respectivă, dirijorul fiind profesorul (şi asta se întâmplă la absolut toate disciplinele) în scopul atingerii obiectivelor stabilite de programa şcolară“. ▲ Cine sunt autorii acuzelor la adresa manualelor de Religie Liga Pro Europa, una din primele organizaţii neguvernamentale din România post-comunistă, a fost fondată la 30 decembrie 1989. Potrivit articolului 4 din statutul organizaţiei, scopul acesteia „este să contribuie prin toate mijloacele legale la integrarea României în Europa şi la promovarea valorilor europene în România, a principiilor conţinute în Platforma sa, consolidarea societăţii civile, a democraţiei şi pluralismului, la respectarea demnităţii umane şi a drepturilor universale ale omului, la eliminarea tuturor formelor de discriminare etnică, lingvistică, culturală, religioasă sau sexuală, la stimularea dialogului social în scopul dezamorsării situaţiilor de tensiune sau conflict izvorâte din necunoaştere, prejudecăţi sau interese egoiste“. Este cunoscută pentru poziţiile sale în favoarea minorităţii maghiare din România, dar şi pentru eliminarea icoanelor şi a Religiei din şcoli. Liga Pro Europa este prezidată de Smaranda Enache, membră a Grupului pentru Dialog Social, fosta ambasadoare a României în Finlanda şi Estonia. Unul dintre autorii capitolului citat în paginile de faţă, dl Remus Cernea, care se declară „liber cugetător“, a absolvit Facultatea de Filosofie la Universitatea Bucureşti. Potrivit www. tualegi.eu, Remus Cernea, împreună cu trei colegi de la Filosofie şi Drept, „salvau“, în 1998, Universitatea Bucureşti de la confesionalizare, reuşind să oprească instalarea de icoane ortodoxe în amfiteatre şi construirea unei biserici ortodoxe în curtea facultăţii. În octombrie 2003, înfiinţa asociaţia umanistă şi secularistă „Solidaritatea pentru libertatea de conştiinţă“, alături de personalităţi civice, precum Gabriel Andreescu, Mircea Toma, Smaranda Enache, Daniel Vighi, Emil Moise, William Totok, Liviu Andreescu. Asociaţia, al cărei director executiv este, îşi propune să militeze pentru respectarea libertăţii de conştiinţă şi pentru respectarea principiului separării Statului de Biserică. În timpul campaniei lansate în urmă cu aproape doi ani de profesorul buzoian Emil Moise, privind retragerea simbolurilor religioase din şcolile publice, Remus Cernea a participat ca susţinător al acestui demers, la numeroase dezbateri publice la posturi de radio şi televiziune. De asemenea, a realizat ample coaliţii de organizaţii neguvernamentale pentru susţinerea lui Emil Moise în demersul său. În vara anului 2007, asociaţia pe care o conduce solicita Societăţii Române de Radiodifuziune să nu mai difuzeze rugăciunea „Tatăl nostru“ la începutul şi la finalul programelor. Asociaţia este cunoscută şi pentru protestele ei privind construirea Catedralei Mântuirii Neamului în Parcul Carol, Legea cultelor sau icoanele din şcoli. ▲ „Scara a alunecat“, nu „Dumnezeu i-a tras scara“ Liga Pro Europa, pagina 59: „În «Abecedarul Micului Creştin», Ed. Didactică şi Pedagogică, 2002, autor Preot Ioan Săuca, o istorioară cu rol moralizator arată astfel: «Vasilică este un copil rău. El s-a urcat pe o scară să strice cuibul rândunelelor. Dar a păţit-o! Dumnezeu l-a văzut şi i-a tras scara (s.n.) (manualul prezintă şi o poză sugestivă cu Vasilică zăcând inconştient, cu scara căzută peste el). Băiatul nu s-a mai putut bucura de vacanţă, având nevoie de tratament medical. Rândunelele zboară fericite şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu că a avut grijă de ele“. Privind imaginea de alături, respectiv pagina din manual în care apare această istorioară, observăm, în primul rând, că textul este interpretabil, ba mai mult, citatul este redat în aşa fel încât înţelesul să fie altul decât cel pe care lecţia îl are, în realitate. În această lecţie nu se pomeneşte nimic despre faptul că Dumnezeu i-a tras scara lui Vasilică. Menţionăm, de asemenea, că, oficial, acest manual a fost scos din uz începând cu anul şcolar 1999-2000, întrucât s-a schimbat programa şcolară. O reflectare a învăţăturii biblice în tradiţia populară românească Preot Ioan Săuca: „Intenţia scrierii manualelor de religie a fost cu totul alta, respectiv de a transmite alte valori decât cele pe cele care le-au identificat cei de la Liga Pro Europa, citând aceste manuale de religie. În alegerea subiectelor s-a plecat de la următorul principiu: s-a ales o temă biblică sau o temă de morală creştină şi s-a căutat să se exemplifice cu o povestioară din tradiţia populară românească. Ca de fiecare dată, s-a căutat să se găsească acele valori care să dea copiilor o perspectivă de dezvoltare morală pentru viitor. În ceea ce-l priveşte pe acest Vasilică, felul în care s-a citat din manual este cu totul tendenţios, pentru că ceea ce au pus ei între ghilimele nici nu apare în manual. Este un rezumat a ceea ce-au înţeles dânşii din lecţie. Nu ştiu cum au gândit ei că Dumnezeu a tras scara lui Vasilică, pentru că Dumnezeu nu este un «bau-bau» al copiilor, ci s-a căutat să se arate că Dumnezeu poartă de grijă tuturor, deci şi animalelor, nu numai oamenilor. Dar nu Dumnezeu a fost acela care i-a tras scara lui Vasilică. Şi această povestioară nu a fost inventată de mine sau de Comisia Sinodală care a super vizat aceste manuale, ci a fost luată din popor. Nu consider că aceasta dăunează cu ceva, întrucât copiii noştri cresc în aceste tradiţii. Şi se poate face diferenţă între tradiţie populară şi învăţătură creştinească. Toate temele la aceste manuale de religie îl arată pe Dumnezeu care este iubire. Nu s-a spus că este un Dumnezeu justiţiar, care pedepseşte sau care rupe picioarele oamenilor. Astăzi vorbesc despre Dumnezeu care iubeşte pe om, mâine vorbesc despre Dumnezeu care iubeşte păsările. Acesta a fost principiul: de a arăta cum învăţătura biblică este reflectată în tradiţia populară românească şi cum se exprimă ea liturgic în biserică“. ▲ „Acest eveniment şi efectele acestuia pot fi demonstrate cu date istorice“ Liga Pro Europa, pagina 64: „«Manualul de Religie. Cultul Ortodox», pentru clasa a X-a, Editura Dacia Cluj 2005, autori Dorin Opriş, Irina Horga, Monica Opriş, Antoaneta-Firuţa Tacea, apărut sub egida Patriarhiei Române şi aprobat cu Ordinul MEC nr. 3787/2005, vorbeşte despre greco-catolici în termeni inadmisibili. În capitolul «Ortodoxia în contextul creştinismului românesc», la pagina 70, autorii găsesc cu cale să le predea elevilor următoarele învăţături; «Evenimentul care a zguduit (s.n.) în modul cel mai profund unitatea de credinţă a românilor din Transilvania a fost Uniaţia (1701). Aceasta a condus la formarea Bisericii Greco-Catolice, confesiune catolică de rit bizantin. Dezbinarea (s.n.) în planul credinţei a românilor transilvăneni a avut consecinţe majore, determinînd instaurarea unui climat de neînţelegere şi neîncredere reciprocă, cu efecte pe termen lung», ceea ce sugerează elevilor ortodocşi că biserica răspunzătoare pentru a fi «dezbinat» credinţa românilor transilvăneni este damnabilă până în ziua de astăzi. Manualul, utilizat în Transilvania, are menirea de a întreţine suspiciunea faţă de greco-catolici, de a-i culpabiliza, de aici izvorând, încă de pe băncile şcolii (publice!), şi teza că aceia care nu sunt ortodocşi, nu pot fi buni români, căci au «zguduit» unitatea de credinţă, una dintre ideile fundamentale ale naţional - ortodoxiei româneşti de ieri şi de azi. (...) În contrast cu Uniaţia, BOR este prezentată apoteotic, «istoria Bisericii Ortodoxe Române este strîns legată de istoria poporului român»“. „Afirmaţia pune în evidenţă unul dintre momentele semnificative din istoria creştinismului, în context naţional: formarea Bisericii Greco-Catolice. Climatul social generat de acest eveniment şi alte efecte ale acestuia pot fi demonstrate cu date de factură istorică. Ideea că această Biserică este «damnabilă şi în ziua de astăzi» face, din paragraful citat în afara contextului, un purtător de mesaj cu semnificaţie discriminativă. Autorii însă nu au intenţionat inducerea unei asemenea interpretări, iar textul nu este în sine purtător de judecăţi de valoare pozitive sau negative, cu privire la nici una dintre Biserici. Complementar, evidenţiem faptul că orice domeniu disciplinar aparţinând ariei curriculare «Om şi societate» (din care face parte şi Religia), prin încărcătura axiologică pe care o deţine, este permeabil la multiperspectivism, ceea ce ar trebui să fie valorificat în plan educaţional în scopul dezvoltării gândirii critice a elevilor“. (Autorii manualului) ▲ Schimbăm Scriptura? Liga Pro Europa, pagina 57: „În «Caietul de Religie creştin ortodoxă pentru elevi, cadre didactice şi părinţi» clasa a VIII-a, Ed. «Sf. Mina», la pagina 10, este prezentată o imagine deosebit de violentă, de natură să înspăimânte pe foarte mulţi adolescenţi: «După Judecata de Apoi, drepţii vor merge să se veselească în împărăţia lui Dumnezeu, iar păcătoşii vor fi aruncaţi în întunericul cel mai dinafară, unde va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor»“. Precizăm că autorii prezintă în acest caiet, la pagina 10, nişte adevăruri biblice, expresia „vor fi aruncaţi în întunericul cel mai dinafară, unde va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor“ nefiind inventată de ei, ci fiind o parafrază a ceea ce apare de mai multe ori în Sfânta Scriptură. Câteva exemple unde apare această expresie găsim în Noul Testament la vindecarea slugii sutaşului (Matei 8, 12), la pilda semănătorului (Matei 13,42) sau în cazul pildei talanţilor (Matei 25,30) sau la pilda cu împăratul care a făcut nuntă fiului său (Matei 22, 13) etc. Ce facem, schimbăm Scriptura, Cuvântul lui Dumnezeu? Facem abstracţie de Scriptură, cartea de căpătâi a creştinului, de teama de-a nu-i înspăimânta pe adolescenţii pe care, de fapt, prea puţine îi sperie astăzi? Acuzaţii Exagerările continuă în studiul Ligii Pro Europa, în pagina 70, unde, consideră ei, „«Manualul Religie ortodoxă» pentru clasa a VII-a, Editura «Sf. Mina» din Iaşi, autor Camelia Muha, este un exemplu grăitor de îmbinare a citirii trunchiate a istoriei în cheie naţionalistă, cu sentimentul de victimizare a «dreptei credinţe», care transmite elevilor un mesaj neîndoielnic de frustrare şi ură. De exemplu, la sfârşitul capitolului 17, Reforma în Transilvania, dincolo de prezentarea tendenţioasă şi unilaterală a evenimentelor evului mediu transilvan, autoarea are grijă să fixeze «cunoştinţele» şi prin intermediul unor exerciţii aplicative prin care elevilor le sunt sugerate legături neîndoielnice între diferite confesiuni şi calităţi sau evenimente emblematice atribuite acestora: catolicismul este asociat cu «Noaptea Sfântului Bartolomeu», reforma protestantă cu «acţiunea de convertire la protestantism a credincioşilor de alte confesiuni», iar Ortodoxia, cum altfel, cu «dreapta credinţă». În cadrul prezentării capitolului 18, «Uniaţia. Biserica Uniată din Transilvania», în mod evident nu ne putem aştepta decât la aplicarea aceleiaşi tehnici de inducere în eroare prin trunchiere şi manipulare, scopul fiind unul şi acelaşi, crearea unui sentiment de ură faţă de Biserica Greco-Catolică, care ar fi trădat, chipurile, interesul naţional“. Elevii, cadrele didactice şi părinţii au libertatea de a alege În primul rând, menţionăm că acest „manual“ este, de fapt, „caiet pentru elevi, cadre didactice şi părinţi“, pe care editura l-a scos independent, întrucât ministerul nu a organizat licitaţie de manuale de religie pentru clasele V-VIII, şi este un instrument de lucru, un material auxiliar, creat însă după programa şcolară, care pune la dispoziţie o diversitate de informaţii din care elevii, cadrele didactice şi părinţii au libertatea să aleagă. aşadar, aceste informaţii nu sunt impuse. Cu privire la constatările lui Remus Cernea şi ale lui Elek Szokoly, directorul Editurii „Sf. Mina“ din Iaşi a explicat: „Sunt peste 100 de exerciţii în acest caiet. La un subpunct al unui exerciţiu se face o asociere între catolicism şi noaptea Sfântului Bartolomeu, dar acest lucru poate fi valorificat în cadrul lecţiei ca un avertisment şi ca un exemplu dat de istorie, pentru a nu se repeta astfel de tragedii umane pe fondul convingerilor religioase. Nu s-a văzut partea pozitivă a lucrurilor. Toată omenirea regretă aceste conflicte care au devenit sângeroase din cauza unor extremisme şi unor habotnicii locale. Acestea nu sunt afirmaţii împotriva catolicilor sau a protestanţilor care să ducă la discriminări şi la incriminări nedorite. Deci, în aceste exerciţii sunt prezentate evenimente istorice. Pentru ca ele să nu se repete, pentru ca elevii să înţeleagă la ce pot duce extremismele, suntem nevoiţi să le cităm. Noi căutăm o valorificare pozitivă, nicidecum să jignim pe cineva, aceste exerciţii având în rol pedagogic“.