Liga Tinerii ortodocşi din Zalău a aniversat 10 ani

Data: 13 Martie 2012

Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi Români (LTCOR), filiala Zalău, în colaborare cu Liceul Ortodox "Sfântul Nicolae", cu binecuvântarea Preasfinţitului Petroniu, Episcopul Sălajului, au dorit să marcheze 10 ani de activitate a Filialei Zalău, prin participarea la Taina Sfântului Maslu, în cadrul anului omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor. Slujba a avut loc la Biserica "Sfânta Treime" din Zalău, iar din sobor au făcut parte pr. Grighentie Oţelea, stareţul Mănăstirii "Adormirea Maicii Domnului" Srâmba, pr. Mina Pletosu, locţiitor de egumen al schitului "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul" Bobota, pr. Viorel Sârbu, preot slujitor la Mănăstirea "Schimbarea la Faţă" Voivodeni, pr. Iosif Ferenţ, pr. paroh al Bisericii "Sfânta Treime" din Zalău, pr. Ionuţ Pop, director al Liceului Ortodox "Sfântul Nicolae" din Zalău, pr. Ioan Fărcaş, slujitor la Biserica cu hramul "Sfânta Treime" din Zalău, pr. Petru Ardelean, paroh al Bisericii "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril" din Marin şI alţI slujitori, în prezenţa a peste 300 de credincioşi.

Bucuria a fost deplină, deoarece, prin purtarea de grijă a pr. Ionuţ Pop, paroh al Bisericii "Sfântul Nicolae" din Zalău, în sunetul clopotelor, au fost primite şi aşezate spre închinare, părticele din moaştele Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Pr. Grighentie Oţelea, stareţul Mănăstirii Strâmba, a ţinut la finalul slujbei un cuvânt de învăţătură în care a tâlcuit rugăciunea Sfântului Efrem Sirul şi a amintit credincioşilor prezenţi despre răbdarea de care trebuie să dea dovada în aceste vremuri în care totul se desfăşoară într-o viteză necontrolată. De asemenea, din donaţiile credincioşilor, se vor acorda patru burse unor elevi cu situaţie bună la învăţătură, dar cu probleme materiale, iar în perioada pascală, se vor pregăti pachete cu alimente pentru persoanele nevoiaşe din Zalău. De asemenea, în colaborare cu Liceul Ortodox "Sfantul Nicolae" din Zalău, în fiecare seară de joi, începând cu orele 21:00, la Biserica "Sfânta Treime" (Florilor) se săvârşeşte Slujba Miezonopticii, fiind păstrată astfel o tradiţie începută acum trei ani, la iniţiativa LTCOR şi a părintelui coordonator din acea vreme, pr. Antonie Pinţa. (Andrei Ardelean)