Limbă, cultură şi civilizaţie românească, pentru cursanţi din 12 ţări
A XX-a ediţie a cursurilor de limbă, cultură şi civilizaţie românească, care se desfăşoară în perioada 2-26 iulie, organizate de Institutul Cultural Român (ICR), în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universităţii „Transilvania“, Muzeul „Casa Mureşenilor“ şi Centrul Cultural Reduta, s-a deschis miercuri la Braşov.
Ediţia din acest an reuneşte 30 de cursanţi din 12 ţări: Austria, Azerbaidjan, Brazilia, Canada, Franţa, Italia, Japonia, Olanda, Polonia, Slovenia, Spania, SUA.
„Dintre cursanţi, cel puţin 12 au mai fost odată, de două, de trei ori, iar unii sunt pentru a patra oară la aceste cursuri, ceea ce ne bucură într-adevăr foarte mult pentru că înseamnă că le-a plăcut. Din Spania avem cei mai mulţi cursanţi, şapte, din Brazilia doi. În fiecare an am încercat să schimbăm puţin programul, să aducem alţi invitaţi la conferinţe. Am schimbat şi traseele pentru excursii, având în vedere că aproape jumătate dintre cursanţi au mai fost şi la ediţiile precedente. Astfel, vom începe vizitele de documentare la Curtea de Argeş şi pe Transfăgărăşan, vom continua la Târgovişte, apoi la Câmpina, la Casa Memorială «Nicolae Grigorescu» şi la Castelul «Iulia Haşdeu», şi apoi la Urlaţi, unde va fi o degustare de vinuri. Ultima excursie va fi la Cetăţile săseşti din Prejmer şi Hărman, apoi în localitatea Criţ şi la final, în satul Viscri. Suntem la a XX-a ediţie, aniversară, prima organizată la Baia-Mare, iar ultimele şapte ediţii tot la Braşov“, a spus Ana Borca, coordonatorul programelor în limba română de la Institutul Cultural Român, citată de Agerpres. Programul cuprinde cursuri intensive de limba română, de luni până vineri, între orele 10.00-14.00. O dată pe săptămână va avea loc câte o conferinţă pe teme de istorie - invitat fiind Adrian Cioroianu, literatură - conf. dr. Adrian Lăcătuş, cinematografie - Irina Margareta Nistor, muzică - Andrei Radu. De asemenea, de două ori pe săptămână vor fi ateliere de creaţie, dans, jurnalism - publicitate, actorie, gastronomie, iar sâmbăta şi duminica excursii. Vor mai avea loc proiecţii de filme, vizite de documentare şi o seară internaţională, a mai precizat Ana Borca.