Limba română va fi studiată în şcolile de la sud de Dunăre
Peste 200 de elevi de la şcolile din Kladovo şi Podruşca, Republica Serbia, vor învăţa limba română chiar începând de luna aceasta. În total, 408 copii din ciclul primar şi gimnazial şi 434 de liceeni şi-au manifestat interesul să înveţe limba română, însă din lipsa logisticii necesare şi a profesorilor, nu toţi vor studia limba română în acest an şcolar, după cum au precizat liderii românilor din regiunile istorice Timoc, Morava şi sudul Dunării.
Limba română, ca materie de studiu în unităţile şcolare, va fi studiată de copiii din două localităţi de la sud de Dunăre, anunţă Asociaţia pentru tradiţia şi cultura românilor „Dunărea“ din Republica Serbia. Potrivit sursei citate, până la sfârşitul lunii octombrie la liceul şi şcoala gimnazială din oraşul Kladovo limba română se va preda pentru 78, respectiv 102 elevi, iar în localitatea Podruşca pentru 26 elevi din clasele I-VIII. Tihan Matasarevici, liderul românilor din sudul Dunării, a mai spus, citat de Agerpres, că „după aproape 190 de ani în şcoli se va studia oficial limba strămoşilor“ şi că „problemele celor peste 300.000 de români din Timoc sunt pe cale de a fi soluţionate de autorităţile de la Belgrad“. „Mai avem însă multe de făcut pentru comunitatea românească din Serbia. Următorul pas este acela de a înfiinţa şcoli în care toate disciplinele să se predea în limba română“, a concluzionat Matasarevici.
Această decizie a autorităţilor sârbe, de a nu mai obstrucţiona cererile etnicilor români, vine după ce în perioada mai - iunie 2013, Guvernul Republicii Serbia, prin Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale Române din Novi Sad, a desfăşurat un proiect-pilot de învăţare a limbii române la care au participat aproximativ 250 de elevi din clasele primare. „În prima decadă a lunii septembrie, în mai multe localităţi s-a iniţiat o anchetă, fiecare familie de români având posibilitatea să opteze sau nu pentru studierea limbii române cu elemente de cultură naţională. Acţiunea s-a finalizat şi s-a concretizat într-o hotărâre de mare însemnătate pentru istoria de aproape 180 de ani a minoritarilor români cărora le-a fost interzis dreptul la învăţare a limbii materne“, a precizat Nataşa Tosici, preşedintele Mişcării Democrate a Românilor din Serbia (MDRS). Aceasta a mai spus că “în sfârşit, calvarul celor peste 300.000 de români din regiunile istorice Timoc, Morava şi sudul Dunării se apropie de sfârşit, cel puţin în ceea ce priveşte blocarea procesului agresiv de asimilare“.
În evidenţele autorităţilor şcolare din districtul Zajcear şi districtul Pozarovaţ din Republica Serbia, 408 copii din sectorul primar şi gimnazial şi alţi 434 din sectorul liceal şi-au manifestat interesul să înveţe limba română, însă din cauza logisticii inexistente şi a lipsei cadrelor didactice pregătite în limba română, nu toţi pot fi cuprinşi în clasele stabilite.