„Limba valahă este o invenţie care dă de gândit“
"Evident că limba valahă este o invenţie care ne pune pe gânduri din partea prietenilor noştri sârbi", a declarat, miercuri, 29 februarie, pentru Agerpres, academicianul Eugen Simion, fost preşedinte al Academiei Române, subliniind că vlah este vechiul nume dat românilor.
Eugen Simion a precizat că în zilele următoare Academia Română va da publicităţii "un comunicat în care o să-şi exprime surpriza că vecinii noştri sârbi nu recunosc ceea ce este de domeniul evidenţei: că vlahii vorbesc limba română şi în comunitatea europeană au aceleaşi drepturi cu celelalte popoare". Preşedintele Consiliului Naţional al Vlahilor din Serbia, Radisa Dragojevic, citat marţi seară în ediţia online a postului sârb B92, a afirmat că "nimeni nu are dreptul să le ceară vlahilor să se declare români". Dragojevic a susţinut că România "nu poate da ultimatumuri Serbiei" pe această problemă din două motive: pentru că vlahii nu sunt lipsiţi de drepturi cetăţeneşti în Serbia şi pentru că ţara recunoaşte atât vlahii, cât şi românii minorităţi etnice. El a remarcat că recensământul din 2002 a arătat că existau în jur de 31.000 de etnici români în Serbia şi aproximativ 40.000 de vlahi.