Limbajul bancar ar trebui coborât la un nivel mediu de înțelegere

Data: 20 Octombrie 2022

Educaţia financiară este necesară şi trebuie să devină obligatorie, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, precizând totodată că și băncile ar trebui să-și adapteze și să-și simplifice mesajul pentru ca acesta să fie pe înțelesul unei persoane care are cunoștințe medii în domeniu.

„Da, este nevoie de educaţie financiară şi aceasta trebuie să devină obligatorie. (…) Un consumator mediu informat nu are bagajul de cunoştinţe pe care probabil unii dintre noi îl estimăm. De ce spun acest lucru? Pentru că trebuie să conducem educaţia financiară către zona acestui consumator mediu informat”, a declarat Constantinescu, potrivit Agerpres, la o conferinţă de profil organizată de Banca Naţională a României (BNR) şi Bancherul.ro.

Preşedintele ANPC a mai spus că instituţiile financiare ar trebui să centralizeze informaţiile despre consumatorii lor din ultimii 10 ani, să realizeze o estimare a numărului de clienţi care au înţeles limbajul bancar transmis şi să coboare dialogul la nivelul mediu de înţelegere. El a afirmat că pentru unele discuţii purtate în cadrul evenimentului, o persoană cu educație financiară medie are nevoie de translator.

Incluziunea financiară are un rol foarte important în creşterea calităţii vieţii cetăţenilor, iar pentru aceasta este nevoie atât de programe de educaţie financiară, cât şi de programe de facilitare a accesului la produse şi servicii financiare, a susținut și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. 

Deşi a înregistrat progrese în ultimii ani, ţara noastră este în continuare pe ultimul loc în UE în ceea ce priveşte nivelul de educaţie financiară. (C. Z.)