Linie verde pentru turişti în perioada sărbătorilor de iarnă

Data: 05 Decembrie 2009

În perioada 30 noiembrie-23 decembrie, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), prin Comandamentul de iarnă, verifică serviciile turistice din staţiunile montane şi pune la dispoziţia persoanele aflate în concediu numere de telefon pentru eventuale reclamaţii. Pentru Valea Prahovei, Comandamentul de iarnă va funcţiona la Primăria Sinaia, având în verificare staţiunile Sinaia, Azuga, Buşteni şi Poiana Ţapului (telefon: 0244-314.015), pensiunea Popasul Reginei din Bran, având în verificare staţiunile Bran şi Moeciu (telefon: 0771-743.185), staţiunea Predeal (telefon: 0771-743.183) şi la sediul Comisariatului Judeţean Braşov pentru Protecţia Consumatorilor, având în verificare Braşov şi Poiana Braşov (telefon: 0258-413.951). Sediile Comandamentului de iarnă de pe Valea Prahovei vor fi deschise zilnic, între orele 10-18, de luni până sâmbătă, şi duminică, între orele 10-16.