Lipsa inginerilor a costat Germania 8 miliarde de euro
Viitorii ingineri care vizitează Târgul Industrial de la Hanovra, deschis până la 27 aprilie, nu-şi fac griji cu privire la posibilitatea de a avea un loc de muncă bun mai târziu, în contextul în care în luna martie erau vacante în Germania nu mai puţin de 110.000 de posturi de acest fel.
Lipsa de ingineri a costat 8 miliarde de euro economia germană anul trecut, iar patronatele au avertizat că acest fenomen reprezintă o ameninţare pentru întregul model economic german, care se bazează, între altele, pe puternica specializare a unei industrii foarte performante.