Lirică ortodoxă

Un articol de: Pr. Dr. Emil Nedelea Cărămizaru - 07 Martie 2017

Omagiu mamei

Trec zile și nopți stând de
veghe,
e mama, icoană-n priveghe,
În clipe sclipite de rugă,
tot mama în lacrimi asudă...

Și dorul se duce-n izvoare,
Căci sufletul mamei tresare
Sublim luminat de gându-i pios,
Litanii smerite purtate sfios...

Iar chipu-i duios se înalță
Și Cerul întreg e de față,
Să aducă cinstire doar ei,
Prin imnul sfânt al dragostei...

Privirea ei e lucire de stele,
Din picuri de soare - celeste pastele,
În ochii ei văd ochii Precistei,
Prin candela sfânt-a vieții
temei...

Postul

Prin post ne întâlnim cu Hristos,
O întrevedere de mare folos...
Sufletul liber sărut-acum Cerul,
Iar trupul senin privește misterul...

Despre post ne învață Sfinții Părinți:
Chemare avem să devenim sfinți!
Și-n suflet și-n trup vorbim cu Iisus,
Căci gândul te poartă de Sus tot mai Sus...

Și miercuri și vineri
și-oricând este post,
Biserica toate le-așază cu rost...
Iar îngerii gustă-mpreună cu noi
Savoarea postirii ce
curge-n puhoi...

În rugă și-n post pui aripi la trup,
Virtuțile vin c-albinele-n stup,
Iar sufletu-și ia lumină de Sus-
De-a pururi iubindu-L pe Domnul Iisus...

Pr. Emil Nedelea Cărămizaru