Lista alimentelor care rămân cu adaos comercial plafonat
Măsura de plafonare a adaosului comercial pentru produsele alimentare de bază a fost extinsă până la 31 martie 2026, în şedinţa de Guvern de joi, a anunţat Ministerul Agriculturii. „Măsura contribuie atât la stabilizarea preţurilor şi creşterea puterii de cumpărare, cât şi la stimularea vânzărilor şi promovarea incluziunii sociale”, se menţionează în comunicatul instituției, citat de Agerpres.
Decizia îi vizează pe toţi actorii din lanţul agroalimentar - procesatori, distribuitori şi comercianţi - și îi protejează pe consumatorii vulnerabili. Plafonarea a fost introdusă în iulie 2023 pentru 6 luni, după care termenul a fost prelungit succesiv prin mai multe ordonanţe de urgenţă, iar cel actual urma să se încheie azi, 30 septembrie 2025. Prin actul aprobat joia trecută, măsura s-a prelungit până la 31 martie 2026.
Potrivit ministerului, pe lista de produse care beneficiază de plafonarea adaosului se află: pâine albă simplă de 300-500 g; lapte de vacă 1 l, grăsime 1,5%, cu excepţia UHT; telemea de vacă vrac; iaurt simplu, 3,5% grăsime, de maximum 200 g; făină albă de grâu „000” 1 kg; mălai 1 kg; ouă de găină calibrul M; ulei de floarea-soarelui până la 2 l; zahăr alb tos 1 kg; smântână - 12% grăsime; unt până la 250 g; magiun până la 350 g; carne proaspătă de pui (pui întreg, tacâmuri, pulpe întregi cu os şi aripi de pui).
Pe listă se mai află carnea proaspătă de porc (carne lucru, pulpă cu os şi fără os, spată), legume proaspete vrac (roşii, ceapă, castraveţi, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca şi ardei capia, usturoi și cartofi albi) şi fructe proaspete vrac (mere roşii şi golden, prune, pere și struguri de masă). (C.Z.)