Lista compensatelor, extinsă
Guvernul a extins, printr-o hotărâre, lista medicamentelor compensate şi gratuite cu alte 19 molecule inovative, necesare pacienţilor care suferă de boli grave, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.
„Au fost introduse în listă alte 19 molecule inovative. Sunt necesare pacienţilor care suferă de boli grave, cum ar fi infecţia HIV/SIDA şi tratamentul post-expunere. Mai există diabetul zaharat, boli neurologice degenerative şi inflamator imune, pentru tratamentul bolnavilor incluşi în programul naţional de oncologie, în programul naţional de diagnostic şi tratament pentru boli rare şi sepsis sever, programul de transplant medular, programul de transplant renal şi transplantul combinat de rinichi şi pancreas”, a spus Barbu.