Lista universităţilor particulare acreditate
Candidaţii din acest an la admiterea în facultate, care doresc să opteze pentru un loc în universităţile private din România, sunt sfătuiţi de Ministerul Educaţiei ca înainte de înscriere să verifice lista cu instituţiile acreditate, întocmind în acest sens o listă cu acestea, pentru a evita situaţiile neplăcute, când absolvenţii s-au aflat în situaţia de a nu le fi recunoscută diploma de licenţă. Lista dată publicităţii de MECTS cuprinde un număr de 35 de instituţii de învăţământ superior acreditate, din întreaga ţară, respectiv 21 de instituţii autorizate să funcţioneze provizoriu.
La facultăţile de stat şi particulare admiterea din acest an se face pe baza dosarelor, înscrierile urmând să se desfăşoare, cu mici excepţii, după afişarea rezultatelor de la prima sesiune a examenului de bacalureat, respectiv după data de 3 iulie. Pentru a evita problemele apărute în anii anteriori, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a publicat lista cu universităţile particulare acreditate şi a celor particulare autorizate să funcţioneze provizoriu. De asemenea, ministerul atrage atenţia candidaţilor să verifice cu atenţie listele înainte de a depune dosarul de admitere la o anumită instituţie de învăţământ. Ministerul Educaţiei a alcătuit o listă cu 35 de instituţii de învăţământ superior particular acreditate. Lista universităţilor acreditate: 1. Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir" din Bucureşti; 2. Universitatea "Titu Maiorescu" din Bucureşti; 3. Universitatea "Nicolae Titulescu" din Bucureşti; 4. Universitatea Româno-Americană din Bucureşti; 5. Universitatea Hyperion din Bucureşti; 6. Universitatea Bioterra din Bucureşti; 7. Universitatea Ecologică din Bucureşti; 8. Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte "Gheorghe Cristea" din Bucureşti; 9. Universitatea Athenaeum din Bucureşti; 10. Universitatea Artifex din Bucureşti; 11. Institutul Teologic Romano-Catolic din Bucureşti; 12. Institutul Teologic Baptist din Bucureşti; 13. Universitatea de Vest "Vasile Goldiş" din Arad; 14. Universitatea "George Bacovia" din Bacău; 15. Universitatea "George Bariţiu" din Braşov; 16. Universitatea "Bogdan Vodă" din Cluj-Napoca; 17. Universitatea "Andrei Şaguna" din Constanţa; 18. Universitatea Danubius din Galaţi; 19. Universitatea Europeană Drăgan din Lugoj; 20. Universitatea "Mihail Kogălniceanu" din Iaşi; 21. Universitatea "Emanuel" din Oradea; 22. Universitatea "Constantin Brâncoveanu" din Piteşti; 23. Universitatea Româno-Germană din Sibiu; 24. Universitatea "Dimitrie Cantemir" din Târgu Mureş; 25. Universitatea "Mihai Eminescu" din Timişoara; 26. Universitatea "Tibiscus" din Timişoara; 27. Universitatea "Avram Iancu" din Cluj-Napoca; 28. Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti; 29. Universitatea Creştină Partium din Oradea; 30. Universitatea "Spiru Haret" din Bucureşti; 31. Universitatea "Petre Andrei" din Iaşi; 32. Universitatea Apollonia din Iaşi; 33. Universitatea Financiar-Bancară din Bucureşti; 34. Institutul de Administrare a Afacerilor din Bucureşti; 35. Institutul Teologic Protestant din Cluj-Napoca; Instituţiile de învăţământ superior particular autorizate să funcţioneze provizoriu: 1. Fundaţia IDM - Universitatea Româno-Britanică din Bucureşti; 2. Fundaţia Pro-Universitatea Media din Bucureşti; 3. Institutul Teologic Adventist din Cernica - Ilfov; 4. Fundaţia Sapienţia - Universitatea Sapienţia din Cluj-Napoca; 5. Universitatea "Mihai Viteazul" din Craiova; 6. Fundaţia "Ştefan Lupaşcu" - Insitutul de Studii Europene din Iaşi; 7. Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi; 8. Universtatea "Gheorghe Zane" din Iaşi; 9. Fundaţia Agora - Universitatea Agora din Oradea; 10. Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman; 11. Fundaţia Academia Comercială din Satu-Mare; 12. Fundaţia Universitară Alma Mater - Universitatea Alma Mater din Sibiu; 13. Fundaţia pentru Cultură şi Învăţământ "Ioan Slavici" - Universitatea "Ioan Slavici" din Timişoara; 14. Societatea Ateneul Român - Universitatea Ecologică Traian din Deva; 15. Fundaţia Culturală Vatra - Universitatea de Arte Vatra din Baia Mare; 16. Fundaţia pentru promovarea învăţământului european F.I.N.E. - Universitatea Walles - România din Bucureşti; 17. Fundaţia Universitară Milenium din Timişoara; 18. Asociaţia pentru Învăţământ Superior în Comerţ şi Turism - Universitatea de Ştiinţe, Arte şi Meserii din Bucureşti; 19. Fundaţia Gaudeamus - Universitatea Tomis din Constanţa; 20. Institutul Teologic Creştin după Evanghelie Timotheu din Bucureşti; 21. Fundaţia Lumina - Instituţii de Învăţământ din Bucureşti.