Liturghia copiilor la Parohia Mănăstirea Cașin I
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Mănăstirea Cașin, Protopopiatul Onești, județul Bacău, a avut loc sâmbătă, 11 iulie, Sfânta Liturghie sub protia pr. Daniel Marari, inspector eparhial al Biroului de catehizare și activități cu tinerii, la care au participat numeroși copii şi tineri.
Întâlnirea a avut loc cu ocazia serbării primului hram al Asociației „Suroti-Mănăstirea Cașin” cu cele două centre: Centrul de zi pentru copii și Centrul de consiliere și sprijin pentru copii și părinți, coordonate de părintele Gheorghe Leuștean.
După oficierea Sfintei Liturghii a avut loc conferința cu titlul „Sfântul Paisie Aghioritul și tinerii”, ce a fost susținută de părintele Daniel Marari, în prezența părintelui protopop de Oneşti, Ioan Bârgăoanu, a tinerilor și credincioșilor din parohie.
Părintele Gheorghe Leuștean, a explicat în cuvântul de final motivul înființării asociației pe care o reprezintă: „Fiind în mijlocul lor, am identificat nevoile copiilor și ale părinților din comunitate, astfel luând ființă asociația, pentru a-i putea ajuta și mai mult. În același timp, aveam nevoie și de un spațiu adecvat activităților, de o «casă a tânărului», la care el să poată veni atunci când simte nevoia. În acest scop, Casa Sfântului Paisie are un paraclis cu hramul «Icoana Maicii Domnului ‘Prodromița’ și Sfântul Paisie Aghioritul»” pentru zidirea duhovnicească a copiilor și a familiilor aflate în dificultate, o sală mare multifuncțională, două birouri, trei băi și o bucătărie. Suntem bucuroși că în zilele acestea au venit în Casa Sfântului Paisie, pentru paraclis, două icoane mari, pictate pe lemn, una cu Maica Domnului «Prodromița» și cealaltă cu Sfântul Paisie Aghioritul. Aici se vor derula multiple activități recreative, educative și catehetice pentru copii, tineri și adulți prin Centrul de zi pentru copii și Centrul de consiliere și sprijin pentru copii și părinți”.
Tinerii din Corul „Sfântul Paisie Aghioritul” au dat răspunsurile liturgice la strană, iar după conferință aceștia au susținut un spectacol de cântece patriotice.
Tot în această zi a fost oficiată de către părintele protopop Ioan Bârgăoanu slujba de sfințire a icoanelor Maicii Domnului „Prodromița” și Sfântului Paisie Aghioritul, ce vor fi amplasate în paraclisul din interiorul sediului Asociației „Suroti-Mănăstirea Cașin”.
Slujba a fost oficiată în prezența credincioșilor, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii noului coronavirus.
Toți copiii și tinerii implicați în proiectele derulate în parohie vor participa zilele următoare la ateliere de comunicare interpersonală, de pictură pe pânză și de muzică, respectând măsurile de prevenție și protecție împotriva noului coronavirus.
Sărbătoarea asociației s-a încheiat ieri după-amiază, cu o rugăciune de mulțumire și un spectacol de chitară. Pe tot parcursul activităților, voluntari adulți ai asociației au supravegheat respectarea normelor impuse de autorități în vederea limitării efectelor pandemiei actuale.