Liturghia Darurilor mai înainte sfințite

Un articol de: Andrei Fărcaş - 02 Aprilie 2018

Vineri, 30 martie, în mai multe biserici a fost oficiată Liturghia Darurilor mai înainte sfințite. Ierarhii au îndemnat pe credincioși să se pregătească prin rugăciune, fapte bune și prin spovedanie pentru sărbătoarea Învierii Domnului.

Credincioșii din Parohia „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Năsăud au participat, vineri, 30 martie, la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, oficiată de Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, înconjurat de un sobor de preoți. Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Răstignirea duhovnicească”, în care i-a îndemnat pe cei prezenți „să postească nu numai de mâncare, ci și de răutate, să își înmulțească rugăciunea, milostenia și faptele bune și pe toate acestea să le încununeze cu o bună spovedanie”. La final, ierarhul l-a hirotesit iconom pe parohul Iulius Mureșan, iar preoții Florin Rusu și Lucian Greab, care au contribuit la construcția locașului de cult, au fost hirotesiți iconom stavrofor, conform Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Liturghie la Catedrala albaiuliană

Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a slujit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor mai înainte Sfinţite în Catedrala arhiepiscopală și a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Daniel Otvos. După Sfânta Liturghie, ierarhul a ținut o meditaţie duhovnicească în cadrul programului liturgic al „Săptămânii duhovniceşti” al școlilor de teologie albaiuliene: „Sfântul şi Marele Post este pentru noi încă un prilej să ne curăţim întreaga noastră fiinţă ca la capătul lui să-L vedem pe Domnul Înviat. O cântare pascală îndeamnă «să ne curăţim simţirile ca să Îl vedem pe Hristos strălucind în lumina neapropiată a Învierii». Experienţa întâlnirii noastre cu Hristos Cel Înviat este o pregustare a fericirii care ne aşteaptă dincolo de nori, în cer. Acolo, cei curaţi cu inima Îl vor vedea pe Dumnezeu în chip plenar, iar drepţii vor străluci ca soarele în Împărăţia lui Dumnezeu”, le-a spus IPS Arhiepiscop Irineu tinerilor teologi şi credincioşilor prezenţi.

Urmând tradiţia din şcolile de teologie din Alba Iulia, ultima săptămână din Postul Mare are un program duhovnicească intens. Programul liturgic la care participă tinerii teologi este unul special, ce cuprinde, în prima parte a zilei, rugăciunile de dimineaţă oficiate în paraclisele instituţiilor de învăţământ, iar seara tinerii participă la slujbele ce se oficiază în Catedrala arhiepiscopală, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei,

Liturghie și binecuvântare la Baia Mare

Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite în Biserica „Sfântul Apostol Andrei" din Baia Mare, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi. Din sobor au făcut parte preoţii Virgil Jicărean, consilier eparhial pentru patrimoniu şi artă sacră, parohul Indrei Buda, pr. Ioan Gheorghe Stanciu şi pr. Isaia Maghiar, pensionari îmbisericiţi la această biserică şi diaconi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de un grup de diaconi şi teologi din Baia Mare. Cele două clopote noi de la această biserică, achiziţionate prin grija familiilor a doi credincioşi Gheorghe Ilieş şi Florian Boldan, fabricate la Turnătoria Blotor din Satulung, judeţul Maramureş, au fost binecuvântate de către ierarh care le-a stropit cu aghiasmă. Clopotele urmează să fie montate în turnul bisericii în zilele următoare.

Ierarhul a ținut un cuvânt de învățătură despre Liturghia Darurilor înainte Sfinţite și despre pregătirea credincioşilor pentru întâmpinarea praznicului Învierii Domnului: „Să ne mărturisim şi să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului, şi să ne pregătim în perioada care a mai rămas cu evlavie şi credinţă, pentru că nu putem să privim Lumina şi să primim bucuria Învierii pe care a avut-o Maica Domnului şi Sfinţii Apostoli când au văzut pe Iisus Hristos Înviat, dacă nu ne-am pregătit veşmintele interioare pe lângă cele ce ne pregătim noi pascal”.