Liturghia - „mărturisirea de dragoste a lui Dumnezeu“
La Biserica „Sfântul Apostol Toma“ din cartierul ieşean Alexandru cel Bun a avut loc duminică, 8 decembrie 2013, conferinţa cu tema „Despre Sfânta Liturghie“. Prelegerea a fost susţinută de arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor.
Credincioşii din parohia „Sfântul Apostol Toma“ din Iaşi au participat duminică, 8 decembrie, la o nouă conferinţă din cadrul programului misionar cultural „Tu, Doamne, ai cuvintele vieţii veşnice!“. În debutul întâlnirii moderate de pr. paroh Toma Gradinaciuc, arhimandritul Nichifor Horia a vorbit celor prezenţi despre Sfânta Liturghie. „În Sfânta Liturghie noi ne înnoim mărturisirea de credinţă. În acelaşi timp, noi primim mărturisirea de dragoste a lui Dumnezeu. Suntem chemaţi să fim fii ai lui Dumnezeu după har. În rugăciunea «Tatăl nostru», dată apostolilor de Hristos, reiese că Dumnezeu le este apropiat, precum tatăl sau mama de copil. Dumnezeu nu este doar un judecător atent la fiecare greşeală a vieţii noastre. Sfânta Liturghie, aşa cum o aflăm astăzi, o aflăm din primele secole de la Sfinţii Apostoli. Ea s-a îmbogăţit în anumite expresii şi mişcări, dar a rămas neschimbată în taina prefacerii pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos. Dacă în primele secole creştinii se întâlneau cu frică, pentru că era persecutată credinţa, iată, astăzi, a veni la Sfânta Liturghie nu mai este o primejdie. Grav este să nu venim la Sfânta Liturghie şi să nu înţelegem acest mare dar care ne este pus înainte, de a ne întâlni cu Domnul şi de a ne pregăti să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele lui Hristos. A ne pregăti pentru Sfânta Împărtăşanie înseamnă a avea în noi gândul ca toată ziua să o petrecem fără de păcat. În timpul postului, rugăciunea prinde o altă putere. Fiecare Liturghie pe care o trăim este un prilej şi o chemare pentru noi. În cadrul Sfintei Liturghii ne rugăm pentru lumea întreagă. La fiecare Sfântă Liturghie trebuie să înţelegem binecuvântările pe care le primim de la sfântul altar, puterea rugăciunii pe care o facem împreună şi că Domnul este cu adevărat printre noi. Prin binecuvântarea pe care o primim în cadrul acestei slujbe, trebuie să înţelegem legea şi porunca lui Hristos, astfel încât să fie aducătoare de pace şi bucurie“, a spus arhim. Nichifor Horia. În partea a doua, credincioşii prezenţi au adresat întrebări legate de tema abordată. La întrunire au mai participat pr. Florin Chirilă, inspector bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. prof. Cristian-Alexandru Barnea, inspector pentru disciplina religie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, pr. dr. Cezar Hârlăoanu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, pr. Petrică Lehaci de la parohia „Sfântul Nectarie“ din Iaşi, pr. Vasile Azamfirei de la parohia „Sfânta Vineri“ din Iaşi şi pr. Gheorghe Manole de la parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Galata din Iaşi.