Liturghie arhierească de Înviere la Catedrala Arhiepiscopală din Roman

Data: 15 Aprilie 2026

Peste două mii de credincioși romașcani au participat la slujba Învierii Domnului, oficiată în Duminica Sfintelor Paști din data de 12 aprilie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman de un sobor de preoți și diaconi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhi­episcopul Romanului și Bacăului. 

Slujba Canonului Învierii din Duminica Sfintelor Paști a fost oficiată la Altarul de vară situat în proximitatea catedralei de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, care a oferit credincioșilor, la miezul nopții, Sfânta Lumină de la Ierusalim.

După oficierea slujbei Canonului Învierii, soborul slujitorilor s-a deplasat în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, unde a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, în prezența mulțimii de credincioși. 

În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltprea­sfințitul Părinte Ioachim a adresat credin­cioșilor cuvântul pastoral intitulat anul acesta „Învierea și curajul mărturisirii”.

La final, toți credincioșii prezenți la Dumnezeiasca Liturghie au primit ouă roşii, pască şi cozonac, salutând ierarhul cu urarea pascală „Hristos a înviat!”.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de Corala „Paraschevi” a Catedralei Arhiepiscopale din Roman.