Liturghie arhierească în biserica parohială din Oradea-Podgoria

Un articol de: Pr. Cristian Rus - 25 August 2020

Comunitatea dreptmăritoare din cartierul orădean Podgoria a primit vizita pastorală a Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, care a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”, în Duminica a 11-a după Rusalii, 23 august, la Odovania praznicului Adormirii Maicii Domnului.

În cadrul Sfintei Liturghii, după citirea pericopei evanghelice, ierarhul a tâlcuit înţelesurile duhovnicești ce se desprind din Pilda datornicului nemilostiv, spusă de Mântuitorul Iisus Hristos. La finalul Sfintei Liturghii, parohul Vasile Ovidiu Ungur, inspector eparhial la Centrul eparhial al Episcopiei Oradiei, a mulţumit ierarhului pentru prezenţa în mijlocul credincioșilor. 

Credincioşii din noul cartier Podgoria, aflat la marginea orientală a Oradiei, l-au avut ca îndrumător duhovnicesc până în 2004 pe pr. Nicolae Robotin de la Parohia Oşorhei, Protopopiatul Oradea. Cele peste 100 de familii din comunitatea ortodoxă şi-au manifestat dorinţa de a avea propriul locaş de cult, iar la 19 august 2003 s-a pus piatra de temelie pentru Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”. 

La 1 octombrie 2004, pr. Vasile Ovidiu Ungur a fost numit pe seama acestei biserici, iar la 1 ianuarie 2005 a fost înființată noua Parohie Oradea-Podgoria. Au fost continuate lucrările de construcţie, iar în 26 noiembrie 2006 s-a oficiat prima Sfântă Liturghie în biserica propriu-zisă. În prezent, locaşul de cult este înzestrat cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor  slujbe, urmând ca după finalizarea tuturor lucrărilor să fie târnosit.