Liturghie arhierească în cadrul manifestării „Zilele Episcop Melchisedec”
Joi, 16 mai, în cea de-a doua zi dedicată manifestărilor cultural-religioase „Zilele Episcop Melchisedec Ștefănescu”, la Catedrala „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman au fost săvârșite Sfânta Liturghie arhierească și o slujbă de pomenire, prin care s-au cinstit cei 132 de ani de la trecerea în veșnicie a marelui ierarh.
În fața Altarului de vară, amplasat în curtea Centrului eparhial din Roman, mii de credincioși veniți din toate zonele eparhiei Romanului și Bacăului, cu bucurie și dragoste, au înălțat rugăciuni către Dumnezeu, participând la slujba Sfintei Liturghii și la pomenirea ilustrului Episcop Melchisedec Ștefănescu.
Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ioachim a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie arhierească, împreună cu trei dintre ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, și Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, precum și alături de un sobor de 30 de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Melozii Romanului” al Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman.
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a dat rostire cuvântului scris de IPS Ioachim, cu privire la viața, activitatea și personalitatea „celui mai învățat episcop al românilor”.
După săvârșirea Sfintei Liturghii, toți cei prezenți, preoți și credincioși, purtând în inimi și în gând tabloul vieții Episcopului Melchisedec Ștefănescu, au pornit în procesiune spre mormântul ierarhului, aflat în Capela „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Fundației „Episcop Melchisedec”, unde a avut loc slujba Parastasului, urmată de o depunere de coroane la mormântul ierarhului.
În cuvântul rostit la finalul slujbei de pomenire, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ioachim a evocat personalitatea marelui Episcop Melchisedec și contribuția sa la edificarea spiritualității, culturii și civilizației românești: „Unul dintre episcopii nepereche este marele nostru ierarh Episcopul Melchisedec Ștefănescu, despre care ați auzit din cuvântul oficial pe care l-am întocmit pentru ziua de astăzi și care va constitui o filă în plus în dosarul de canonizare, trimis Sinodului mitropolitan de la Iași. La anul să dea Dumnezeu, tot în acest context, să veniți și mai mulți pentru a-l cinsti pe Melchisedec ca sfânt al Bisericii noastre”.