Liturghie arhierească în Catedrala Reîntregirii

Un articol de: Sabin Vodă - 02 August 2011

În Duminica a 7-a după Rusalii, IPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia. Cu acest prilej a fost hirotonit tânărul teolog Ioan Petru Porcea pentru Parohia Mihai Viteazul, Protopopiatul Sighişoara.

În cadrul cuvântului de învăţătură rostit, IPS Irineu a vorbit despre lupta pe care fiecare dintre noi o avem de dus cu "uriaşii" şi "giganţii" acestei lumi: "Şi noi, trecând pe acest pământ, avem de înfruntat un "gigant" sau un "uriaş", pe care dorim să-l biruim. Pentru unii este o boală sau o neputinţă fizică, pentru alţii este un obicei vătămător care le aduce atâta frustrare şi amar, pentru unii este teama de viitor, iar pentru alţii este o tristeţe profundă care le fură bucuria vieţii şi sensul existenţei lor îl ştirbeşte. Zi de zi nu facem altceva decât ceea ce au făcut orbii din Capernaum, luptându-ne cu propriul nostru "uriaş". Noi trebuie să ne întrebăm dacă există vreo şansă de izbândă şi trebuie să ne străduim să dăm la o parte piedica, să înfrângem uriaşul."

În lupta aceasta duhovnicească trebuie să ne punem nădejdea şi încrederea în Dumnezeu. Secretul victoriei noastre acesta este, a spus IPS Irineu: "Lupta este a lui Dumnezeu şi arma de bază pe care noi o folosim este puterea lui Dumnezeu".

Mai sunt şi altfel de "uriaşi" de înfruntat. Amintim de Moise, care, chiar dacă a fost gângav, a reuşit să elibereze poporul ales din sclavia Egiptului: "Dumnezeul cel viu dezleagă limba celor gângavi, transformă slăbiciunea în putere, boala în sănătate şi înfrângerea în glorioasă biruinţă. Şi marele Apostol Pavel a avut de înfruntat un "ghimpe", o boală permanentă. Prin puterea lui Dumnezeu a biruit acest "uriaş", zicând: "Foarte bucuros mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Dumnezeu" (2 Cor. 12, 9)."

Dumnezeu, în înţelepciunea Sa, nu ia de la noi pe uriaşul suferinţei, ci îngăduie acestuia ca să ne chinuie. Însă giganţii sau uriaşii trebuie să-i biruim, dacă vrem să creştem spiritual, a adăugat Înalt Preasfinţia Sa.

"Dumnezeu lucrează minunat nu pentru a îndepărta handicapurile, neputinţele sau suferinţele noastre, ci pentru a crea persoane noi, capabile să biruie răul, să biruie "uriaşul". Însuşi Hristos a avut de înfruntat "gigantul" cel rău, a avut de înfruntat "uriaşul" persecuţiei şi al crucificării şi a înfrânt moartea - cel din urmă vrăjmaş.

În orice zi noi întâlnim "uriaşi" şi "giganţi" puternici care se năpustesc asupra noastră şi ni se par uriaşi pentru că uităm că Dumnezeul nostru este atotputernic şi noi suntem chipuri ale slavei Lui. Orbii nu s-au descurajat, ci au alergat la Hristos, Domnul puterilor şi, cu puterea credinţei lor, au biruit "uriaşul" orbirii.

Când, în calea acestei vieţi, întâlnim piedici cumplite şi obstacole uriaşe, să nu dăm înapoi, ci să mergem înainte cu curaj, încrezători că Dumnezeul nostru stă alături de cel care luptă pentru bine, adevăr şi frumos.

Atunci când vreun vrăjmaş sau vreo nenorocire, când un rău sau o amărăciune se năpustesc asupra noastră, să înfruntăm pe aceşti "giganţi" în numele Domnului, ca David pe Goliat. Aceasta înseamnă că, asemenea celor doi orbi din Capermaun, să ne încredem în Cel de Sus şi să avem credinţă tare că Dumnezeul nostru întotdeauna ne ajută. Şi atunci El ne va ajuta, spunându-ne: "Fie vouă, după credinţa voastră!"", a încheiat IPS Irineu cuvântul de învăţătură.